Grecia – Radiografia unei întoarceri în sine, ca soluţie spre a merge mai departe

Criza lumii noastre e o realitate multifaţetată. Pentru a o înţelege, nu e îndeajuns să o priveşti doar dintr-o parte. E nevoie să o analizezi din toate părţile, ascultându-i mai ales pe cei implicaţi direct. Acesta e principiul pe care îl propune Excelenţa Sa, domnul ambasador Leonidas Chrysanthopoulos, în înţelegerea situaţiei din ţara sa. Fiindcă Grecia a devenit graţie „banksterilor“ problema europeană par excellence, mesajul poporului grec e redus în presa internaţională la câteva ştiri despre inerţia statului la implementarea măsurilor de austeritate impuse de FMI și UE şi despre revoltele stradale ale „nemulţumiţilor“ (indignados). Analiza Excelenţei Sale, ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos, în rândurile publicate în The Vienna Review, e un exemplu de mare luciditate într-un climat continental scufundat în ceaţă. Cuvintele domniei sale nu sunt simple ipoteze de lucru şi nici ideile exprimate aici nu sunt pure speculaţii. Mesajul acestui articol este concluziv, profund şi bine argumentat. Grecia traversează o criză care a început o dată cu intrarea acesteia în UE. Fiindcă la momentul aderării ei (1981), CEE (Comunitatea Economică Europeană a celor Nouă) se afla şi ea în criză (adică avea nevoie de pieţe noi), Greciei i s-a dat o foaie clară de parcurs pe drumul bunăstării europene, în calitatea sa de consumator privilegiat. Volens-nolens, Grecia a fost ajutată să devină o ţară eminamente turistică. Băncile au sponsorizat consumerismul până la extaz. Practica aceasta s-a regăsit în toată lumea. Miza ei a fost colosală: declanşarea crizei datoriilor suverane sau, mai precis spus, debutul crizei naţiunilor suverane subjugate de datorii. Schengen înseamnă „epoca postnaţiunilor“, dar iată că o astfel de schimbare societală nu a putut avea loc, în absenţa unei constrângeri globale: adâncirea datoriilor. „Statele Unite ale Europei“, adică o nouă utopie, par a fi soluţie de avarie în epoca postcapitalismului. Actorii globali fac eforturi şi mari presiuni asupra ţărilor mici pentru a sluji neocapitalismul. Totul conduce spre un apogeu al globalizării, fiindcă s-a pierdut simţul realităţii. O ploaie de acuze va curge în anii următori la adresa monedelor din toată lumea, după
ce se va ajunge la concluzia că s-a găsit, în fine, vinovatul pentru marea criză. Fără îndoială, miza neocapitalismului este reformarea radicală a capitalului, adică trecerea la moneda virtuală. Dar chiar din mijlocul crizei din Grecia ne vine o alternativă: întoarcerea la o economie regională, la un capitalism responsabil şi viabil. Când nimeni nu se mai aşteaptă la ceva bun din partea Greciei, iată, o lumină străluceşte în zare. Va fi ea observată la timp?
Dr. Daniel Mazilu