Tag Archives: bulgaria

Litigiul dintre România și Bulgaria ar putea ajunge la Haga

România ar putea declanşa o procedură la Curtea de Justiţie de la Haga, pentru rezolvarea diferendului teritorial cu Bulgaria, în platoul continental al Mării Negre – au declarat, pentru Radio România, surse diplomatice. Este vorba despre 350 de kilometri pătraţi, o suprafaţă cu importanţă strategică, în condiţiile în care una din laturi atinge platoul continental al Turciei. Astfel, conducta Nabucco ar putea trece pe aici, direct din Turcia spre România. Potrivit surselor, Bulgaria a început deja negocieri cu compania ExxonMobile, pentru exploatarea în zonă, deşi nu s-a stabilit cărei ţări îi aparţine acest teritoriu. Dacă negocierile bilaterale nu vor avea rezultat, România va apela la instituţiile europene şi, în ultimă instanţă, la Curtea de Justiţie de la Haga, ca în cazul diferendului cu Ucraina, din 2008, când Curtea a dat câştig de cauză României.

Trafic reluat la punctul de trecere a frontierei Giurgiu

Autoritatile de frontiera din Bulgaria ne-au informat prin Centrul Comun de Contact Romano-Bulgar de la Giurgiu ca, incepand cu data de 09.02.2012, nu mai exista nicio restrictie privind traficul autovehiculelor cu o masa mai mare de 10 tone prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. De asemenea, a fost reluat si traficul autovehiculelor prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe timp de zi, cu ajutorul Impingatorului Giurgiu 4, avand avizul Oficiului de Capitanie Calafat. Ca urmare a acestui fapt, conducerea I.T.P.F. Giurgiu a dispus masuri de suplimentare a personalului care isi desfasoara activitatea in punctul de trecere a frontierei pentru evitarea aglomerarilor si realizarea unui control operativ si fluent. Totodata, politistii de frontiera vor acorda in permanenta sprijin participantilor la trafic si impreuna cu autoritatile competente vor actiona in comun in vederea interventiei in caz de urgenta.

O destinație surprinzătoare: Bulgaria

Bulgaria e pentru noi, ca rută de transport, o ţară de tranzit spre Grecia, în sudul Peninsulei Balcanice şi spre Turcia, în afara Uniunii Europene – probabil cea mai aglomerată rută comercială non-UE preferată de cărăuşii români. În schimb, turistic, vecinul nostru de la sud e o surpriză mai mare decât ar lăsa să transpară destinațiile estivale mult-lăudate oferite de agenţiile de turism dâmboviţene.