Starea de urgenţă de două luni din Bulgaria este înlocuită cu o ”alertă epidemică” începând de azi

Starea de urgenţă de două luni din Bulgaria este înlocuită cu o ”alertă epidemică” începând de joi, relatează DPA.

„Starea de urgenţă va fi ridicată, dar toate măsurile (de protecţie) vor continua să se aplice”, a declarat presei ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, după ce măsurile au fost decise într-o reuniune specială a parlamentului miercuri seară.

Starea de alertă epidemică va rămâne în vigoare până la 14 iunie.

O serie de amendamente la legislaţia sănătăţii, care au fost adoptate marţi de parlament, vor intra în vigoare, scrie Agerpres.

Acestea includ menţinerea distanţei fizice şi o carantină de 14 zile pentru toate persoanele care intră în ţară, deopotrivă cetăţeni bulgari şi străini.

Va fi obligatoriu purtarea măştii în spaţii publice închise, însă nu şi în exterior.

Terasele în aer liber ale restaurantelor şi barurilor au putut să se redeschidă în prima parte a acestei luni, în timp ce sporturile de exterior precum tenisul, ciclismul, atletismul şi golful sunt de asemenea permise.

Vizitele la muzee, galerii de artă, librării şi cinematografe sunt permise încă de la începutul acestei săptămâni.

Ministrul sănătăţii nu a precizat alte detalii legate de paşii următori pentru relaxarea restricţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × two =