IEA: Covid-19 va provoca prima încetinire a construcţiei de capacităţi pentru producţia de regenerabile din ultimii 20 de ani

Din cauza pandemiei de coronavirus, în acest an la nivel global vor fi construite mai puţine turbine eoliene, centrale fotovoltaice şi alte instalaţii care produc energie regenerabilă decât în 2019, acesta fiind primul declin înregistrat în ultimii 20 de ani, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit IEA, în 2020 la nivel mondial vor fi construite capacităţi de energie regenerabilă de 167 de GW, cu aproximativ 13% mai puţin decât în 2019. Cu toate acestea, capacitatea globală de producţie a energiei regenerabile va creşte cu 6% în 2020.

“Ţările vor continua să construiască noi turbine eoliene şi centrale fotovoltaice dar într-un ritm mult mai lent”, a apreciat directorul IEA, Fatih Birol. Acesta a adăugat însă că “şi înaintea izbucnirii pandemiei de Covid-19, lumea avea nevoie de o accelerare semnificativă a introducerii de regenerabile, pentru a avea o şansă în a-şi îndeplini obiectivele energetice şi climatice”.

Pe ansamblu, creşterile înregistrate în 2021 şi 2021 cu privire la noile capacităţile de producţie a energiei regenerabile vor fi cu 10% mai mici decât preconiza IEA înaintea pandemiei de coronavirus. Aproape toate pieţele mature vor fi afectate de o revizuire în jos a prognozelor, exceptând SUA, unde investitorii se grăbesc să termine proiectele înainte de expirarea facilităţilor fiscale, scrie Financial Intelligence.

În cazul Europei, IEA estimează că după un an 2019 excepţional, noile capacităţi de producţie a energiei regenerabile vor scădea cu o treime în 2020, cel mai puternic declin anual înregistrat după 1996. O revenire parţială este aşteptată pentru anul următor.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 7 =