Istoria, așa cum o învățăm la școală , este o sumă complexă de relații pe orizontală. Ea începe din vremuri imemoriale, adică din acele timpuri despre care nu avem mărturii de nici un fel, urcă din Preistorie spre Antichitate, Evul mediu, Renaștere, Modernitate și poposește la picioarele prezentului. Desigur, doar pentru o clipă, fiindcă prezentul fuge, devine trecut și istoria o ia din loc iarăși. În această lungă drumeție se întrevăd oameni, familii, sate, țări, popoare, conducători și supuși, aflați laolaltă în războaie, comerț, transporturi, crize, cataclisme, descoperiri științifice, revoluții, trădări, crime, summit-uri, conspirații, accidente de vânătoare, jocuri olimpice, festivități, răpiri, falimente, asasinate, ambuteiaje ș.a.m.d.. Școlile istorice ale trecutului s-au diferențiat după felul în care au încercat să înțeleagă istoria pe dinăuntru. Unii au preferat calea faptelor, alții a documentelor, alții a mentalităților.
Primii au abordat, așadar, istoria în chip narativ, următorii în chip birocratic, iar cei din urmă în chip filosofic. Toate aceste abordări, interesante și promițătoare la vremea lor, s-au dovedit insuficiente. De ce? Pentru că ele, deși încercau să explice complexitatea relațiilor înșiruite mai sus, nu puteau identifica factorul generator al complexității, factorul x. Și nici măcar școala filosofico-istorică de la Madrid (Ortega y Gasset, Julián Marías), care a abordat istoria în chip biografic, pornind de la persoană și circumstanțele ei, nu a depistat acest factor entropic al istoriei. De ce? Pentru că acest factor poate fi descoperit doar printro abordare pe verticală a istoriei. Omenirea nu poate fi despărțită de Dumnezeu în nici un fel. De aceea, toate abordările istorice menționate mai sus s-au dovedit insuficiente. Ele L-au lăsau deoparte pe Dumnezeu, fiindcă s-au străduit să ascundă tocmai ceea ce în aparență căutau, factorul x – păcatele. Mă gândesc că poate părea bizar ca în „era digitală“, în care omul încearcă să își acopere toată neputința sa lăuntrică prin spectaculoasele realizări în oceanul de biți, să mai pomenim despre păcate. Dar, volens-nolens, ele însoțesc omul din illo tempore și ne afectează istoria mai mult decât ne-am imagina și ne-am dori. Ce sunt ele? Sunt răsuciri de la Lumină la întuneric, de la Iubire la ură, de la Comuniune la singurătate, de la Viață la moarte. Sunt rătăciri de la Calea Adevărului la potecile întortocheate ale minciunii, de la sensul lucrurilor la absurd, de la demnitatea omului pe pământ la sclavia lui. Să rezumăm cele înțelese până acum: Peisajele istoriei variază în strânsă legătură cu starea naturii umane; Natura umană se schimbă radical prin contactul direct cu Dumnezeu; Popoarele botezate dobândesc o înţelegere profundă a structurii cruciforme a istoriei și, ultimul gând, păcatele noastre afectează întreaga istorie a neamului omenesc.
