Protestul industriei transporturilor împotriva deciziei ANAF legate de diurna șoferilor și a carantinării abuzive a șoferilor (impusă prin Hotărârea CNSU nr. 43/01.07.2021)
Pe fondul nemulțumirilor crescânde alte transportatorilor, asociațiile din transporturi, au organizat în data de 05.08.2021, la Hotel Ramada din București, o conferință de presă în care au prezentat protestul solidar al industriei în fața deciziei ANAF de a dispune controale fiscale pe diurnă.
Întâlnirea a debutat cu o prezentare unde s-a amintit celor prezenți că elementul declanșator al controalelor fiscale pe diurnă l-au constituit sesizările mai multor state vest-europene cu privire la “dumpingul social și concurența neloială” de care s-ar face vinovate fírmele de transport românești care lucrează pe teritoriul Comunității Europene. E de notat că România a ajuns pe locul al treilea în UE, după Polonia și Lituania, în ceea ce privește volumul transportului intracomunitar, respectiv 10% din transporturile între țări UE altele decât țara de origine. În consecință, 200 de firme sunt în curs de inspecție fiscală sau cu decizie de impunere. Ca un semn flagrant al obscurității legislației, unele firme au câștigat în instanță la apel și au pierdut la recurs, altele au câștigat și la recursul formulat de ANAF. Lipsa de pregătire fiscală a instanțelor de judecată dar și clarificările interpretabile ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) referitoare la detașarea transnațională au dus la acest tratament inacceptabil.
S-a arătat în continuare că 10 000 de firme pot face obiectul controalelor ANAF și al deciziei de impunere a sumelor acordate ca diurnă. Cum ANAF nu are capacitatea logistică pentru a realiza aceste controale (se estimează ca ar fi nevoie de 10 000 de inspectori ANAF care să lucreze … 100 de ani), se poate aprecia că cele 200 de firme controlate sunt serios discriminate. Nu în ultimul rând s-a subliniat că încadrarea retroactivă pe ultimii 5 ani a diurnelor echivalează aproape matematic cu falimentul, sumele din deciziile de impunere depășind adesea valoarea totală a firmelor respective.
În aceste condiții, transportatorii cer o amnistie fiscală pe orice speță de reîncadrare retroactivă a diurnelor și elaborarea unei note de orientare privind interpretarea prevederilor legislative referitoare la diurne/indemnizații.
Reprezentanții asociațiilor au întărit cifrele și elementele factuale prezentate, denunțând refuzul autorităților de a dialoga pe această temă și de a găsi o rezolvare favorabilă economiei românești, în lipsa căreia multe societăți vor fi nevoite să “migreze” spre alte țări din UE, care au o legislație mult mai favorabilă și o fiscalitate mai redusă. Generalizarea soluției de impozitare a diurnei ar genera, s-a apreciat, o creștere cu 15% a costurilor totale, ceea ce echivalează cu o inevitabilă oprire a activității, cu consecințe economico-sociale grave pentru întreaga societate românească.
Reprezentanții asociațiilor de transport si-au exprimat nemulțumirea și în legătură cu carantinarea șoferilor impusă prin Hotărârea CNSU nr. 43/01.07.2021, România având, ca și în cazul impozitării diurnei, o poziție singulară în UE, prin care transportatorii români sunt, din nou, discriminați.
În final a fost exprimată necesitatea organizării unor proteste masive în București, la începutul lunii septembrie, în situația în care autoritățile nu revin urgent asupra măsurilor aberante adoptate împotriva transportului românesc.
By ARTRI