Conferința cu tema REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI – PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI, va avea loc mâine la Palatul Camerei de Comert si Industrie din Bucuresti

Teme de discuție:

Ce tip de industrie va caracteriza economia României în viitor?;

Cum încurajăm companiile locale și multinaționale să producă în țară o serie de echipamente pe care le importăm în prezent?;

Parcuri industriale de succes;

Rolul administrațiilor locale și a administrației centrale în stimularea atragerii de investitori / producători în parcurile industriale;

Sprijinirea parteneriatelor public-private în ceea ce privește cercetarea științifică în domeniul industrial;

Sprijinirea și încurajarea parteneriatelor dintre instituțiile publice de învățământ și angajatorii privați, în scopul angajării absolvenților acestora;

Finanțarea procesului de reindustrializare

Comisia Europeană a demarat în toamna anului 2012, la iniţiativa ex-vicepreşedintelui Antonio Tajani (care este acum Președintele Parlamentului European), un amplu proiect de reindustrializare numit „Mission Growth“.

Jean Claude Juncker declara ȋn iulie 2014 în Parlamentul European cǎ avem nevoie de o reindustrializare a Europei şi de reducerea șomajului, printr-un program de investiţii public/privat de 315 de miliarde de euro ȋn următorii trei ani (Fondul European pentru Investiţii Strategice -EFSI), potențând resursele bugetului UE şi ale Băncii Europene de Investiţii cu fonduri din partea sectorului privat, cu scopul de a construi reţele de energie, transport şi Internet de bandă largă şi clustere industriale. Sunt peste 25 de milioane de şomeri ȋn UE, mulţi dintre ei tineri.

Statele membre ale Parlamentului European și-au exprimat suportul pentru o strategie industrială europeană prin concluziile Raportului Consiliului European care face apel la întărirea și modernizarea bazei industriale a UE (15 decembrie 2016) și prin Rezoluția Parlamentului European pentru o politică europeană de reindustrializare (5 octombrie 2016).

Politica industrială din UE vizează reindustrializarea și dezvoltarea unor ramuri de vârf tehnologic, cu ajutorul cercetării-inovării, clusterelor, parcurilor industriale și hub-urilor inovative, și ar trebui să fie una cu caracter orizontal, mai puțin sectorial, cu excepția energiei, și să includă o gamă largă de instituții, politici, instrumente menite să sprijine libera concurență, să încurajeze inovația și să faciliteze schimbările structurale necesare ȋn industrie.

Potrivit Eurostat, țara noastră se afla în 2015 pe locul şase în UE ca pondere a industriei în PIB, cu 26,4% (în 1995 aveam un procent de 31,7%), sub Irlanda, Cehia, Ungaria, Slovenia și Slovacia), dar peste Germania, Franţa sau Italia.

Producția industrială din România poate să se dezvolte pe 3 canale: identificarea unor noi parteneri comerciali, creșterea economică a partenerilor deja existenți (în special Uniunea Europeană) și creșterea cotei de piață în ciclul de producție al partenerilor deja existenți. Perioada post-criză a fost caracterizată de dezvoltarea bazată pe cel de-al treilea canal, însă am ajuns la punctul în care această creștere este frânată de lipsa de resurse din România. Infrastructura deficitară a dus la o aglomerare a producătorilor în zona de Vest a țării, aceștia încercând să folosească și infrastructura de transport a țărilor vecine. Macro-regiunea de Vest are în prezent cea mai mare suprafață de spații industriale și de depozitare după București (peste 370.000 mp), respectiv 21 de centre de producție auto. De asemenea, aglomerarea centrelor de producție în zona de Vest a generat o puternică presiune asupra pieței muncii în regiune.

Conform datelor Manpower Talent Shortage Survey, România se află pe locul 3 la nivel mondial în privința deficitului de forță de muncă. Problema s-a acutizat pentru angajații din industria prelucratoare. România are două soluții pentru a ieși din această capcană a resurselor: să dezvolte infrastructura de transport pentru a permite investitorilor să adauge facilități de productie în centrul, sudul și estul țării și să încurajeze mobilitatea forței de muncă. În absența acestor politici, discrepanțele la nivel regional se vor accentua, iar investițiile străine nu vor accelera.

“Trăim în epoca digitalizării, iar România nu poate fi decuplată de la această realitate data de avansul tehnologic, inclusiv la nivel industrial. Noile direcții de dezvoltare industrială anunțate recent subliniază tocmai acest aspect, la care România rămâne încă deficitară, în pofida celor 10 ani de evoluții pozitive. România trebuie să devină parte activă în dezvoltarea de centre de inovare digitală, ca suport pentru activitățile industriale și afaceri, în accelerarea digitalizării serviciilor publice și dezvoltarea ecosistemelor industriale inteligente” se arată în lucrarea Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei românești. Analiză sectorială (industrie, agricultură, servicii etc.), coordonată de Lucian-Liviu Albu, director general al Institutului de Prognoză Economică, Academia Romȃnă.

“Industria nu poate fi deconectată de structurile de suport ale acesteia – precum infrastructura. Îmbunătățirea infrastructurii de transport pe cale rutieră, feroviară sau aeriană este de maxima importanță pentru dezvoltarea economică viitoare. România trebuie să se pregătească pentru creșterea costurilor cu forța de muncă – un parcurs inevitabil, care va afecta antreprenorii și companiile care încă se bazează pe acest avantaj al țării noastre, după cum deja începe să se întrevadă. Trebuie să ne construim noile avantaje competitive prin măsuri clare, care să garanteze stabilitate și să transceadă ciclurile electorale, iar o infrastructură de transport de calitate ridicată, dublată de o infrastructură de comunicații și telecomunicații similară sunt instrumentele care pot deschide noi direcții de dezvoltare”, evidențiază autorii volumului editat de Institutul European din România.