Au trecut cinci ani de la intrarea României în UE. Aniversare sau… comemorare? E mai bine acum pentru cetăţenii noştri? Le-a crescut nivelul de trai? Au avut ei posibilitatea să se bucure de generozitatea acestui club select? A răspuns şi răspunde UE aşteptărilor pe care le-au avut cei mai mulţi români?
Sute de oameni au murit din pricina gerului, a lipsei utilităților, a alimentelor, a bolilor de sezon, a solicitării organismului. Cine poate calcula toate aceste pierderi umane și materiale impresionante? Asigurătorii au deja frisoane. Zeci de întrebări își așteaptă răspunsurile. Cum a fost cu putință o așa iarnă strașnică?
În ziua de vineri, 27 ianuarie, un non-text a fost scos la înaintare de Germania, în cadrul grupului de lucru al ţărilor din zona euro, în care, ca o condiţie a acordării unui nou „împrumut salvator“, se cerea Greciei să acorde prioritate absolută achitării datoriilor şi să transfere suveranitatea asupra bugetului său naţional unui comisar european. Pentru cei care nu ştiu încă, în relațiile internaționale, un non-text este un document propus spre negociere, distribuit informal în cadrul delegaţiilor, fără să angajeze în nici un fel răspunderea inițiatorilor. Un astfel de document nu provine de la o sursă identificabilă, nu are vreun titlu și nu ține de competența cuiva anume (vezi Wikipedia, „non-paper“). Să vedem care sunt condiţiile propuse de acest non-text pentru acordarea unui al doilea pachet de ajutor Greciei: „Veniturile bugetare vor trebui să fie folosite în primul rând pentru achitarea ratelor şi a dobânzilor datoriei de stat și din ce mai rămâne se vor putea finanţa și cheltuielile primare.“ Asta înseamnă că Grecia trebuie să-şi plătească mai întâi creditorii şi, cu ceea ce-i rămâne, să achite salarii, pensii, etc. Fără îndoială, aceasta nu-i decât confirmarea unei stări de fapt deja existente. Banksterii au prioritate, în vreme ce populaţia Greciei e lăsată să îngheţe de frig şi să scurme prin gunoaie.
Grecia și Germania abia dacă își mai vorbesc melodioasa limbă europeană. De ceva vreme și-au ridicat vocile una la cealaltă. Înapoi la omenie!, strigă Grecia către Germania. Înapoi la datorie!, strigă Germania către Grecia. Și fiecare se crede îndreptățită să își apere comoara văzută, uitând de cea nevăzută.
Niciodată, nimeni nu a făcut din uimire o ideologie, aşa cum se încearcă acum în UE. Şi unde s-a ajuns? La „Europa cunoaşterii“, dar nu la Europa adevărului; la Europa invenţiei, dar nu la o reînnoire a Europei; la Europa comunitară, dar nu la o comuniune autentică a popoarelor europene. Europa ne-a uimit; Europa ne-a dezamăgit. Europa s-a împăunat; Europa s-a dezumflat. Europa a vrut să lase lumea capitalistă fără grai şi acum a rămas chiar ea perplexă.
Există în România posesori de contracte fericiţi. Adaosurile nu sunt 5 – 10%. Valoarea se poate rotunji semnificativ, iar clientul nu stă cu ochii pe tine.
Uitată de toți miniștrii Transporturilor de până acum, calea ferată românească riscă să clacheze. Singura șansă a ei este, paradoxal, nu conducerea țării, care s-a arătat incapabilă cel puțin în ultimii ani să o scoată din marasm, ci instituțiile financiare internaționale care ne-au împrumutat, în principal FMI, și care acum cer României să restructureze într-un fel sau altul societățile de cale ferată.
„Cuvântul „tragedie“ este un termen grecesc. Să sperăm că Uniunea Europeană va şti să o evite.”
Pe 21 iulie 2011 liderii zonei euro au convenit, nici mai mult nici mai puţin, după propriile lor declaraţii, să rezolve criza Greciei şi a întregii eurozone. Iată câteva cuvinte din declaraţiile date de aceştia la summit-ul din 22 iulie.
Turcia a fost una din primele destinaţii comerciale pentru români după anul 1989. Ca urmare, toate comisiile bilaterale pentru reglarea transporturilor rutiere dintre cele două ţări au fost caracterizate de interes. Traficul Turciei spre Europa a crescut constant şi, în consecință, nevoia de autorizaţii de tranzit a fost tot mai mare.
Departe de a atinge gradul de dezvoltare specific transporturilor rutiere, cele aeriene îşi caută încă identitatea. Aeroporturile care şi-o vor găsi vor supravieţțui. Cele ce nu vor reuşi să îşi găsească drumul vor deveni istorie. În lupta pentru supraviețuire, unele aeroporturi mizează pe joncţiunea cu transportul rutier şi feroviar