Bode: Bucureștiul va avea legătură feroviară directă de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

Stadiul lucrărilor, la obiectivele de infrastructură aferente modernizării liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul International Henri Coandă Otopeni și a Corpurilor A și B plus Rotonda Aeroportului Băneasa, a fost verificat astăzi, 6 mai 2020, de către ministrul Lucian Bode împreună cu Gheorghe Popescu, consilier onorific al Prim-ministrului, Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului și secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

În ceea ce privește reabilitarea si refuncționalizarea interioarelor Corpurilor A și B, dar și Rotonda de la Aeroportul Internațional București Băneasa –Aurel Vlaicu, obiectiv al cărui contract de proiectare și execuție se ridică la valoarea de 55.524.200 lei + TVA, se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de peste 25%. Precizăm că, în condițiile amânării organizării Campionatului European de Fotbal 2020, s-a renunțat la strategia de a finaliza în primă fază corpurile A și B și au fost demarate toate lucrările prevăzute în contract. Astfel, potrivit graficului de lucrări, termenul de finalizare este stabilit pentru luna octombrie 2020, scrie Financial Intelligence.

“Am văzut că sunteți mobilizați și odată cu schimbarea strategiei, generată de amânarea Campionatului European de Fotbal, ați ales să atacați toate fazele, care constau în reabilitarea Corpurilor A și B plus Rotonda. La acest moment lucrările de demolare, de consolidare, compartimentări ușoare și relocări au un stadiu fizic avansat și am certitudinea că asocierea câștigătoare are toate premisele să respecte termenul de finalizare și recepție a întreg obiectivului, care este octombrie 2020”, a spus ministrul Bode.
În cazul liniei de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, ministrul Lucian Bode a remarcat evoluțiile înregistrate de la ultima vizită și a cerut antreprenorului să păstreze ritmul accelerat încât la sfârșitul lunii august 2020 acest obiectiv să fie finalizat. Astfel, în cazul acestui obiectiv, se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de aproximativ 65%, în condițiile în care în ultima perioadă au fost implementate o serie de măsuri necesare pentru protecția sănătății muncitorilor pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

„Sunt aici, în vizită de lucru, pe al doilea obiectiv de infrastructură, gestionat de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, asumat în perspectiva desfășurării Campionatului European de Fotbal. Mă refer la linia de calea ferată Gara de Nord – Otopeni. Este un obiectiv extrem de important al ministerului și al Companiei CFR Infrastructură, primul finalizat de la zero după foarte mulți ani. Am văzut că lucrurile au evoluat foarte mult de ultima mea vizită aici. Am vrut să văd stadiul lucrărilor și totodată să-i dau o veste bună constructorului și anume aceea că a fost deblocat un obstacol foarte important în construcția acestui obiectiv prin semnarea acordului dintre CFR Infrastructură și societatea care deține hotelul, obiectiv care se află în aproprierea culoarul liniei de cale ferată. Din acest moment, antreprenorul nu mai are niciun obstacol și nici scuze să se încadreze în termenul contractual. Termenul asumat este sfârșitul lunii august 2020. Văd că pe șantier există o mobilizare foarte bună, cu un stadiu fizic de aproximativ 65%. Vreau să le mulțumesc tuturor că au înțeles că pentru noi, pentru România, acest obiectiv de cale ferată este unul extrem de important” , a precizat Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =