Zile călduroase până miercuri, iar din 14 februarie vremea se răceşte

Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunţă vreme predominant rece pentru următoarele două săptămâni, interval care va debuta, însă, cu valori termice medii pozitive de până la 10 grade Celsius, ziua, până miercuri inclusiv. foto

Temperaturile pozitive vor fi înlocuite, după data de 14 februarie, de valori mai scăzute, spre zero grade, în timp ce, pe durata nopţilor, mercurul din termometre va indica valori strict negative în toate regiunile.

Conform prognozei valabile în intervalul 11-25 februarie 2013, începând cu data de 12 februarie revin precipitaţiile la nivel naţional, mai întâi sub formă de ploaie, după care ninsori.

Potrivit meteorologilor, în zona Banatului, maximele termice vor creşte treptat, spre valori medii de 9 grade Celsius în data de 13 februarie. În perioada 14-19 februarie, temperaturile diurne vor scădea până la medii de 3 grade Celsius, iar din 20 februarie acestea vor creşte uşor spre medii de 6-7 grade. Temperaturile minime vor fi predominant negative, cu valori medii regionale în jur de -7 grade Celsius în primele nopţi, între -5 şi -3 grade în perioada 16-21 februarie, şi în jur de -3 grade, între 22 şi 25 februarie. Precipitaţii slabe cantitativ se pot consemna zilnic începând cu data de 12 februarie, existând posibilitatea ca acestea să devină local moderate pe 13 şi 14 februarie, când va ploua, şi pe 22 februarie, când vor fi şi lapoviţe sau ninsori… citește tot pe www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 7 =