..." />

Wizz Air a transportat 2,76 milioane de pasageri din şi spre România

Compania aeriană low cost Wizz Air a transportat în 2012 peste 12 milioane de pasageri la nivel internaţional, în creştere cu 12% faţă de 2011, iar traficul din şi spre România a totalizat 2,76 milioane pasageri, similar cu cel din anul precedent. foto

Wizz Air şi-a dezvoltat anul trecut reţeaua de transport de la 203 la mai mult de 250 de rute, extinzându-şi operaţiunile în 29 de ţări prin operarea de zboruri şi către Georgia, Israel, Slovenia şi Elveţia.

Gradul mediu de încărcare pe cele aproximativ 80.000 de zboruri operate a depăşit 85%, se arată într-un comunicat al companiei. Potrivit datelor anunţate la începutul anului trecut, Wizz Air a transportat în 2011 un număr de 2,7 milioane de pasageri din şi spre România, în creştere cu 29% faţă de 2010.

Wizz Air are în plan să achiziţioneze noi aeronave în 2013 şi să crească numărul de pasageri transportaţi la 13,5 milioane.

„În ciuda creşterii preţului combustibilului şi al taxelor cum este APD (air passenger duty) în Marea Britanie, Wizz Air a continuat să stimuleze cererea pentru călătoriile low cost şi a crescut traficul cu 12% în 2012, aceasta reprezentând una dintre cele mai mari rate de creştere din industria aeriană din Europa. (…). Vom continua să ne extindem operaţiunile adăugând noi pieţe şi noi aeroporturi reţelei noastre de rute în 2013”, a declarat în comunicat József Váradi, CEO Wizz Air.

Wizz Air operează o flotă de 39 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, pe 250 de rute care asigură legătura între 83 de destinaţii din 29 de ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =