Actuala..." />

Viraje periculoase pe relaţia România – Franţa

 Actuala criză economică poate explica foarte multe despre Europa, dar nu poate fi o scuză pentru toate lucrurile stranii care se petrec în interiorul ei. Spre exemplu, belgienii nu au guvern de mai mulţi ani, dar prin aceasta nu au devenit mai puţin europeni. Nu s-au scris în presa europeană vorbe rele la adresa lor.

Grecii nu sunt reprezentaţi de guvernul lor de mulţi ani, dar cu aceasta nu au părăsit deloc modelul european de a face politică. Şi, în ciuda dificultăţilor prin care trec, simpatia pentru poporul elen nu s-a stins în Europa. Românii însă, care au schimbat democratic o sumedenie de guverne, care mai de care mai „reprezentative“, au ajuns în ultima vreme, după unele opinii nechibzuite, „indezirabilii Europei“.

Şi aceasta unde? În ţara „libertăţii, a egalităţii şi a fraternităţii“, în ţara lui Jean Valjean, în mândra şi luminata Franţă. Atitudinea românofobă a unor francezi nu este o consecinţă a crizei. Aceasta persistă mai dinainte de 2008. Ba chiar şi mai înainte de 1 ianuarie 2007. Doar că acum a ieşit la suprafaţă şi tinde să devină un fenomen social. Dramatic pentru noi este faptul că asistăm aproape perplecşi la naşterea şi evoluţia acestui fenomen de pervertire a relaţiilor dintre popoarele noastre. Noi parcă suntem hipnotizaţi de ofensele şi jignirile care ni se aduc. Nu ne vine să credem ce auzim şi ce vedem. Oare să fie adevărat? Realitatea este că în Franţa există o îndoită românofobie: una profundă şi alta superficială.

Cea profundă izvorăşte din mai vechea neputinţă a popoarelor europene din apus de a convieţui sincer cu cele din răsărit. Cea superficială rezultă din actuala confuzie voită pe care o fac unii francezi fără discernământ între rromi (ţiganii din România rebotezaţi strategic aşa) şi români. În ciuda unor reacţii la toate nivelele, atitudinea ostilă a francezilor pare că nu se mai sfârşeşte.

În fiecare zi apar noi ştiri, noi ironii, noi jigniri de neconceput. Le repetăm zi de zi că nu e cazul să amestece reacţiile viscerale cu relaţiile diplomatice şi termenii între ei, dar tot degeaba. Stranie „ţigăneala“ aceasta din care parcă nu mai vrea să iasă poporul lui Sarkozy! Cui foloseşte ea? Pe vremea când Imperiul Roman se apropia de sfârşit, pentru toate necazurile străluciţilor cetăţeni ai Romei de vină erau creştinii.

Dacă era secetă, creştinii erau vinovaţi. Dacă veneau inundaţiile, tot ei purtau toată vina. Astăzi, când imperialismul franco-german se zdruncină din temelii, o parte din vina instabilităţii o poartă, paradoxal, românii. Ne-am integrat nepregătiţi într-o „uniune strălucitoare“. Apoi, ni s-a dat de înţeles de nenumărate ori că nu am meritat acest „paradis“. Acum, prin ideea integrării în spaţiul Schengen în 2012, ni se joacă aceeaşi piesă expirată.

Suntem ţinuţi la distanţă şi iarăşi mustraţi, fiindcă „nu ne ridicăm la înălţimea valorilor europene“. Ni se repetă pe multe voci oficiale că am umplut metropolele Franţei şi ale Olandei cu cetăţeni „de mâna doua“. Infracţionalitatea şi cerşitul au devenit etichete pentru cetăţeanul român, altminteri „cetăţean european cu drepturi depline“.

Dar până când vom mai răbda toate acestea? Să le fie clar tuturor: neamul românesc nu este, nu a fost şi nu va fi totuna cu grupurile de ţigani care umblă de-a lungul şi de-a latul pământului, după cum le este obiceiul din vechime. Mai mult, este regretabil să descoperim că „ţigăneala“ poate atinge politica europeană la cele mai înalte nivele şi viaţa socială a unor popoare occidentale, manipulate de păpuşarii istoriei şi de propriul lor bovarism. Sperăm însă într-o reaşezare a lucrurilor pe bătrânul continent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + twelve =