T..." />

Vineri se deschid circulației peste 100 km noi de autostradă

Teoretic, începând de vineri se va putea circula pe încă 103 de kilometri noi de autostradă, urmând a fi deschise cinci secțiuni din A2, A3 și A4. Astfel, pe 20 iulie este programată deschiderea tronsoanelor Cernavodă – Medgidia (20 km) și Medgidia – Murfatlar (16 km), parte din Autostrada Soarelui A2, a tronsoanelor Centura București Nord – Moara Vlasiei (13 km – singurul sector de autostradă cu 3 benzi pe sens din România) și Moara Vlasiei – Centura Ploiești Vest (42,5 km), parte din A3 București – Ploiești, precum și a tronsonului DN3 – Ovidiu (11,5 km), parte din A4 Centura Constanța. foto

Autostrada Soarelui A2 va deveni astfel circulabilă integral, pe toata distanța cuprinsă între București și Constanța, chiar dacă pe tronsonul Cernavoda – Medgidia va fi deschisă deocamdată doar o singur cale, tronsonul urmând a fi finalizat integral în ianuarie 2013. 

În vederea deschiderii integrale a A2, CNADNR a anunțat că, începând de luni, 16 iulie, ora 7.00, secțiunea de autostradă Murfatlar – Constanța, deschisă circulației încă de anul trecut, va fi închisă traficului până joi, 19 iulie, ora 11.00. Închiderea este necesară pentru desființarea sensului giratoriu provizoriu de acces pe A2 din zona Murfatlar/DN3 și finalizarea lucrărilor pe această zona de aproximativ 400 de metri (strat de uzură, parapeți, marcaje etc.), precizează CNADNR… citește tot aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + eight =