VIDEO. Cum va arăta autostrada Odesa-Reni, ce va face legătura cu România

Pe pagina oficială a administrației regiunii Odesa a fost publicat un clip de prezentare a viitoarei autostrăzi Odesa-Reni (spre București), care ar trebui să deservească 10 mii de mijloace de transport pe zi. foto

Conceptul presupune construcția unui pod peste limanul Nistrului și integrarea traseului cu linia de feribot Orlovca (Ucraina) – Isaccea (Tulcea), care ar trebui să fie finalizată în luna octombrie din acest an.

Distanța autostrăzii va fi de 261 de kilometri, iar podul peste limanul Nistrului va avea o lungime de 5,7 kilometri.
Autostrada Odesa-Reni este parte a drumului rutier european E-87 Odesa-Antalia din cadrul rețelei europene TEN-T.

Construcția va fi finanțată din bugetul de stat, veniturile obținute din taxele vamale, dar și din contribuția unor țări din Uniunea Europeană. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a solicitat și ajutorul României și Bulgariei în acest sens.

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=vV4WqVFIE7U 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − 5 =