În lumea lor, Petru Pascaru, un băcăuan ..." />

Viaţa pe calea ferată

 În lumea lor, Petru Pascaru, un băcăuan robust, în vârstă de cincizeci de ani, face treabă de „tracționist“. Aşa li se spune mecanicilor de locomotivă înlimbajul intern al ceferiştilor. Când prinzi vechime în profesie, ajungi la dibăcia să îmbrânceşti un sinucigaş de pe calea ferată cu o locomotivă de 120 de tone şi să-l scapi totuşi cu zile. La post, acolo în cabina aia la doi metri de şina ferată, mecanicii sunt supravegheați şi de o altă conştiință decât a lor. Nişte automate reci le „toarnă“ şefi lor şi cea mai mică greşeală dintr-o cursă. Precum o locomotivă, mecanicii trec ei înşişi prin întâmplări în care oameni îşi pierd viața, dar merg mai departe. Datorie de serviciu.

Pascaru e mecanic de locomotivă de mai bine de treizeci de ani la Depoul Gării Bacău. Nici un mecanic nu scapă de incidente – sunt ca urmele muşcăturilor de câini de pe picioarele poştaşilor, precum cercurile ce arată vârsta unui copac.

Locomotivele conduse de Petru Pascaru au la activ 110 oi luate-n roţi, în două tranşe, cinci cai şi câţiva oameni. Prin 2005, mastodontul de oţel pe care-l pilota a curmat zilele unui tânăr care s-a aruncat pe şine în zona combinatului chimic de la intrarea în Bacău dinspre Bucureşti.

Şi azi, pe plugul locomotivei vopseaua e zdrelită în urma acelei buşituri. A avut parte şi de un bolnav psihic, la Hemeiuşi, judeţul Bacău, de un gardian public, tot în Bacău, acum trei-patru ani, de două maşini, în care nu a murit nimeni, că au intrat şoferii în locomotivă, din lateral, şi de o femeie, la Roman, în Neamţ.

Cea din urmă a avut zile. „A citit-o“ că are de gând să sară în faţa trenului şi a pornit garnitura doar un metru, cât s-o păcălească, femeia s-a aruncat, locomotiva de 120 de tone a îmbrâncit-o uşor, mecanicul a frânat şi a scăpat-o cu zile. „E oribil când auzi cum face «cranţ» pe sub roţi! Dar te obişnuieşti!“, spune meşterul încercând să pară că vorbeşte ca despre un lucru de zi cu zi.

Veşti proaste pentru teribilişti

Neplăcute sunt pentru tracţionişti şi pasajele unde se intersectează calea ferată cu drumurile semnalizate de „crucea Sfântului Andrei“. Acolo dai de şmecheraşi care accelerează până îţi stă inima, apoi frânează brusc.

Sunt şoferi care chiar cred că pot trece primii de întretăierea căilor de asfalt şi oţel şi sfârşesc sub roţi. „Astea duc laprobleme cu tensiunea. Eu am! Dar, de anul trecut, s-a introdus şi la noi consilierea psihologică gratuită. Te mai descarci“, oftează uşor Pascaru.

În câţi metri frânează o garnitură de tren? În funcţie de numărul de vagoane şi de viteză – de la trei până la 16 vagoane şi între 70 şi 120 de km/h – e nevoie, de la caz la caz, de o distanţă de frânare cuprinsă între 500 şi 1.000 de metri.

A doua conştiinţă a mecanicului: „Om mort“

„Pedala“ despre care auzisem că trebuie să o acţioneze mecanicul de locomotivă la anumite intervale de timp pentru ca trenul să se deplaseze nu este un mit. Poartă un nume ce dă senzaţia c-ar fi vorba despre vreun grad în poliţie, se numeşte „dispozitiv de siguranţă şi de vigilenţă“.

Pe vremea locomotivelor cu aburi, denumirea oficială era „dispozitiv om mort“. Mecanicul trebuie să ţină apăsat mecanismul, cu piciorul, treizeci de secunde. Cinci secunde pedala rămâne liberă, apoi, iar treizeci de secunde este apăsată.

Şi tot aşa. Dacă mecanicul iese din ritm, o sonerie îl avertizează cum că mai are la dispoziţie două secunde, apoi trenulse opreşte. „Dispozitivul este creat pentru siguranţa circulaţiei.

Dacă nu l-ai acţionat, înseamnă că s-a întâmplat ceva cu tine, iar trenul intră în frânare de urgenţă şi se opreşte. Mai avem instalaţia autostop, «induşi », cum îi spunem noi, care controlează viteza şi opreşte trenul, tot automat, când mecanicul nu respectă culoarea roşie a semaforului“, descrie Pascaru mecanismele care-i protejează pe călători şi îi veghează lui însuşi limitele.

Un adevărat meseriaş nu numără secundele, calupurile alea de 30 sunt deja un reflex, ca la dans. „Mie, sunt trenuri care nu-mi «sună» de la Bacău la Iaşi“, intervine în discuţie un alt mecanic, Alexandru Hazu. Dacă „Om-mort“ sună de trei ori pe lună, atunci şefi i te trimit la vizita psihologică la regională, la Iaşi. Dacă sună mai des, atunci nu mai ai ce cauta în rândul tracţioniştilor.

Când „cutia neagră“ te scapă de puşcărie

Pe 10 mai 2008, Alexandra Cosmina Dimofte, 17 ani, fi ică de ceferist vrâncean, murea într-un accident feroviar la Valea Călugărească, în Prahova. O şină s-a desprins la un macaz, a spart podeaua primului vagon al trenului 1661 Bucureşti – Iaşi şi a sfărâmat pieptul adolescentei. Garnitura a deraiat, alţi patru oameni au fost răniţi. Mecanicul de pe acea cursă a stat în şoc traumatic mai bine de o săptămână.

„La acel macaz, era o limitare de viteză de 70 de kilometri pe oră. Locomotiva este dotată cu un vitezometru cu memorie, o cutie neagră la fel ca la avioane. Datele din dispozitiv sunt citite după fiecare cursă. Când inspectorii au citit banda, au constatat că locomotiva mergea cu 68 de kilometri pe oră. Dacă trenul ar fi avut viteză mai mare cu doar doi kilometri şi ceva, pe mecanic îl mânca puşcăria! S-a demonstrat că incidentul a fost cauzat de o defecţiune la macaz“, îşi aminteşte Petru Pascaru despre un accident care a făcut vâlvă în tot corpul profesional al ceferiştilor.

Vitezometrul cu memorie –„cutia neagră“ – reţine orice abatere a locomotivei de la vitezele trenului stabilite în punctele de dirijare a traficului. Şi aproape orice abatere a locomotivei e interprtetată ca o greşeală a omului de la bord. Frânările de urgenţă, cauzate de neantrenarea dispozitivului „om mort“, încălcările limitărilor de viteză atrag sancţiuni care duc până la trimiterea mecanicului la examenul psihologic şi, în final, la retragerea dreptului de a mai conduce locomotiva.

Are volan, dar e ambreiaj

Ne-am căţărat în postul de comandă al locomotivei model EA 359, din 1984, de 125 de tone şi 3.000 de cai putere, care „ se hrăneşte“ cu 27.000 de volţi. Ne uităm la „volan“ un fel de ambreiaj – la mecanismele de pe culoarul locomotivei, privim la tehnica pe care trebuie să o pricepi dacă ai de-a face cu ea – conducte, bobine, mecanisme, instalaţii şi altele, la butoanele şi cadranele care alcătuiesc pupitrul de comandă.

Multe lucruri aşezate cu temei ingineresc la un loc par a compune o maşinărie suficientă să înfrunte drumuri grele, dar ceva lipseşte. Nu există toaletă. Mecanicii au la dispoziţie doar un bazinet, ca alea de prin spitale, care se duc sub patul bolnavilor netransportabili. Aflăm că, şi aşa, ajung să folosească rar improvizaţia asta:

„În cursă, pleci cu «nevoile» rezolvate, ştii ce şi cât mănânci, câtă apă bei, să nu ai probleme pe traseu, cinci-şase ore, cât e o cursă lungă de 400 – 500 de kilometri“, ne spune Pascaru.

Pe ritm de „joantă“

Au argoul lor, ca-n orice profesie veche. „Ciocănarii“ sunt ceferiştii care bat cu ciocanele cu coadă lungă în roţile trenului. Urechea lor exersată le spune dacă oţelul are cumva vreo fi sură. Ar mai fi „mişchiriştii“. Aici intră impiegaţii de mişcare, şefii de gări, cei care răspund de programul trenurilor.

Atât cât se poate, la noi, în România. Întârzierile sunt puse îndeobşte pe seama stării jalnice a infrastructurii. La „tracţionişti“ intră mecanicii de locomotivă. Ei sunt meseriaşii care ştiu viteza de deplasare a garniturii numai după ritmul bătăii roţii la «joantă», sau peste macaz, fără a citi vitezometrul: «ta-ta», la „joantă“, sau «ra-tata », la macaz“. Ce-i aia „joantă“?! E legătura de la capătul şinelor de cale ferată, care asigură o constanţă a drumului.

Între ei, mecanicii îşi dau porecle şi potrivit zonei din care provin. Avem „broscari“ de Paşcani, pentru că triajul lor e într-o zonă care bălteşte şi unde broaştele nu tac niciodată. Colegii „ţapinari“ vin din Bucovina plutelor de altădată. Cele mai bune rute? Spre şi din Moldova. În rest, întârzieri, cauzate de infrastructură. Cel mai bun pasaj e Bucureşti –Brazi – Braşov, pe unde un tren poate circula cu 140 km/h.

Sirena, clopotul ceferistului

Greu am putea bănui de ce au rămas pustii în ultimii ani acele cluburi ale ceferiştilor construite mai în fi ece gară. Bun, e limpede că s-au stins brigăzile artistice, dar parcă ăsta nu e motivul întreg. Ne dumireşte interlocutorul nostru. Mecanicii se întâlnesc rar de când cu plata salariilor pe card. Apropos, lefurile le-ar fi undeva pe la 2.000 de lei net pe lună (colegii „de afară“ au cel puţin 3.000 de euro, ştie el).

„Dom’le, bancomatele ne-au îndepărtat! Înainte, în zi de salariu, stăteai la rând, cu colegii, la casierie. Ieşeam la o bere, mai luam legătura, socializam. Ne povesteam ce-am făcut, ce-am văzut. Acum, fi ecare mecanic merge singur la bancomat. Te piteşti, să nu-ţi vadă cineva codul. Ne-am sălbăticit!“, povesteşte cu regret băcăuanul care n-ar zice pas unei după amieze pe lună de bere şi poveşti cu colegii.

Ceva, un anume zgomot ce-i numai în puterea lor, îi uneşte, totuşi, fi e şi în gând. La moartea unui coleg de depou, acestuia i se aduce un ultim omagiu. Când mortul este scos din biserică, toţi mecanicii de locomotivă trag sirena, în acelaşi timp. „De asta auziţi, uneori, mai multe locomotive şuierând. E ultimul salut“.

Tracţioniştii n-au un ţel anume, ei lucrează cu ambiţii cuminţi născute din spaime de inventar: „Să ies la pensie şi să spun că nu am strâmbat nici un cui, cât am fost la CFR!“. Bucuria lor cea mare e atât de discretă încât aproape că n-o să ştie nimeni dintre cei care cumpărăm un bilet de tren. „Să tragi vagoanele la peron aşa încât oamenii să nu alerge după ele şi, peste toate, când mai vine câte unul la locomotivă săţi spună «Mulţumesc pentru drum!»“.

5 comments

  1. BogdanU

    Eu sunt elev al liceului CFR Timisoara..acum este numit Dimitrie Leonida. Interesanta chestia cu un ultim salut…si sincer mi sa ridicat parul pe mine cand am citit deoarece intr’o zi de vara a anului 2011 la sfarsit de scoala ieseam pe poarta liceului indreptandu’ma catre pasarela sa merg acasa, am auzit 5 locomotive dand goare vreo 15 minute continuu unison. A fost ceva superb.Respect tuturor mecanicilor de locomotiva.

  2. Iulian Sirbu

    Un interviu extraordinar, felicitari redactorului! Tot respectul si pentru mecanic, dl. Petru Pascaru! Voi incerca sa nu mai uit sa le multumesc mecanicilor de locomotiva de acum incolo, dupa fiecare drum! Sunt curios daca mecanicii au o urare specifica si care este ea?

  3. zoli

    Nici eu nu m-am gandit pana acum sa le multumesc domnilor mecanici de locomotiva-imi pare rau-la capatul calatoriei dar mereu ma uit la ei cu admiratie.Toate cele bune,domnilor si-de ce nu-si doamnelor ca am vazut ca exista doua doamne in Romania care au ales acest drum.Numai bine.Pacat totusi ca viitorul CFR-ului nu este prea roz.

  4. io

    locomotiva EA are 5100 Kw adica aproximativ 6950 CP si nu 3000 CP cum e mentionat in articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + fourteen =