Introducerea pe sc..." />

Vehicule modulare de transport foarte lungi

Introducerea pe scară largă a transporturilor rutiere pe bază de vehicule foarte lungi va duce la reducerea spectaculoasă a emisiilor de CO2 care rezultă din arderea combustibililor fosili în camera de carburaţie a motorului maşinii. foto: Badische Zeitung

Principiul folosit este foarte simplu: creşte lungimea vehiculului, deci creşte cantitatea de marfă transportată pe unitatea de carburant consumat. Acesta este câştigul, pentru că, dacă la unitatea de carburant consumată s-ar fi transportat mai puţină marfă ar fi fost un dezavantaj pentru aceste vehicule.

În al doilea rând, pentru că greutatea mărfii pe axă scade şi ea, este clar că mediul este şi astfel protejat: nu trebuie construit un carosabil mai rezistent la vehicule grele. Avantajul este dublu: acelaşi drum de tip autostradă este mai protejat de uzura circulaţiei vehiculelor grele dacă foloseşti pentru ransporturi mai multe vehicule modulare de transport foarte lungi (EMS – European Modular System).

Camioanele sistem modular european EMS (European Modular System) sunt denumirea tehnică purtată de combinaţia de vehicule aflată în chestiune. Uneori, este vorba despre un singur vehicul integrat foarte lung, alteori vorbim despre un cap tractor cu mai multe remorci atașate. EMS-urile au fost poreclite de către cei ce se opun acestor vehicule „gigaliner” sau „giant truck”. Operatorii de vehicule EMS, prin contrast, le numesc deseori „eco-combi”, pentru că au o emisie scăzută de CO2 pe tona-kilometru. 

Să revenim la reducerea emisiilor de gaze de seră, cu conţinut majoritar de dioxid de carbon (CO2). Am scris anterior că majoritatea constructorilor auto care se respectă, de când a dat penuria de hidrocarburi ieftine peste ei au început să renunţe la proiectat lăzi pe roţi şi au început să investească în aerodinamicitate, pentru reducerea consumului.

Rezultatul e că, logic, consumul de carburant scade cu maximum câteva procente, prin urmare reducerea emisiei de CO2 este minoră.

În schimb, dacă este vorba despre vehicule extralungi, lucrurile stau altfel: reducerile de gaze cu efect de seră sunt foarte mari, astfel încât emisia de CO2 din acestea scade cu circa 20%. Efectul asupra bugetelor naţionale  ale statelor ce doresc să adopte acest sistem de transport va fi însă major.

Va deveni foarte important, extrem de important să ai o reţea naţională cât mai densă de autostrăzi, pentru că, atunci când intră pe un drum expres cu trei benzi sau pe un drum naţional cu două benzi, un astfel de trailer de marfă poate bloca, până când se înscrie pe banda sa, tot traficul şi există momente de trafic de vârf în care acest lucru poate avea efecte dramatice.

Cazul cel mai interesant este cel al transportului în comun citadin. Culmea, înainte de anul 1990, în toată ţara, exact din raţiuni de economie de carburanţi (dar mai curând pentru că sistemul era în criză şi nu existau bani la autoritățile locale să cumperi carburanți auto), începuseră să apară autobuze și troleibuze cu armonică, mai lungi.

După 1990, toate autorităţile locale fără excepţie au renunşat la principiu şi au înlocuit vechile autobuze şi troleibuze foarte lungi, depăşite tehnic, cu autobuze şi troleibuze normale, la care raportul pasageri transportaţi – energie consumată pentru aceasta este mai slab.

Aceasta înseamnă că undeva, fie şi la uzinele electrice, dacă este vorba despre trileibuze, eficienţa energetică este mai scăzută. Introducerea autobuzelor şi troleibuzelor foarte lungi, foarte prezente în oraşele occidentale, ar deveni astfel un mod de a ajuta la sănătatea naturii, printr-o emisie mai scăzută de CO”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + 10 =