Vameșii ruși au recunoscut ..." />

Valoarea mitei la vămile din Rusia

Vameșii ruși au recunoscut care este valoarea mitei pe care o solicită de la diverși agenți economici – de la 500 (12 euro) la 600 000 de ruble (14 mii de euro). Sondajul neoficial a fost efectuat de însuși Serviciul Federal Vamal din Rusia, care dorește să intensifice lupta cu corupția în cadrul instituției, urmare a unui caz răsunător ce a avut loc la începutul anului la un post vamal din Vladivostok. foto

Portalul Cargo News a scris că șeful biroului vamal „Portul maritim Vladivostok” s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins că pretindea lunar 20 000 de dolari de la o companie privată, asigurându-i în schimb privilegii în timpul verificărilor. 

„Corupția în proporții mici, atunci când vameșii cer mită în valoare de 500 sau 1000 de ruble, va fi combătută prin salarii mai mari pentru funcționarii vamali”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Federal Vamal, Alexandr Smeleakov. Potrivit lui, salariul mediu al unui vameș din Moscova este de până la 30 000 de ruble, iar cel mai mic variază de la 15 000 la 19 000 de ruble. Smeleakov a invocat și exemplul Finlandei, unde venitul lunar ar unui vameș constituia 2 500 de dolari acum cinci ani.

„Noi deseori uităm că în fenomenul corupției este și partea a doua – participanții la activitatea economică externă, care dau mită pentru a fi privilegiați. Mulți dintre ei preferă să aibă de-a face cu escroci. Dacă mediul de afaceri nu va participa în această luptă cu corupția, eforturile noastre nu vor avea efect”, a mai declarat Smeleakov.

El a mai precizat că toți cei care vor să lucreze în Serviciul Federal Vamal sunt verificați, iar persoanele care au avut în trecut probleme de ordin judiciar nu sunt angajate. De exemplu, în anul 2011 au fost examinate 8504 de dosare, însă doar 2175 de persoane au fost angajate. Cele mai răspândite cauze de refuz sunt legate de prezentarea diplomelor de studii și a cazierelor judiciare false. Potrivit lui Smeleakov, grupările criminale deseori încearcă să-i infiltreze pe membrii lor în rândul organelor vamale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × five =