RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL: ..." />

Update INFO SLOVACIA – culare de tranzit

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:

  • Este interzisă intrarea în Slovacia a străinilor, cu excepția celor care au domiciliul permanent, reședința temporară sau un alt tip de permis de ședere valabil în Slovacia.
  • Vor fi plasate automat în carantină la domiciliu timp de 14 zile toate persoanele care intră pe teritoriul Slovaciei. Sunt exceptați de la prevederile privind intrarea în carantină cetățenii străini care desfășoară activități lucrative și care călătoresc regulat în Slovacia în acest scop (ID si confirmarea de la angajator trebuie prezentată la frontieră).
  • Au fost introduse măsuri preventive de verificare a stării de sănătate și identitatea persoanelor ce sosesc la toate punctele mari de trecere a frontierei Slovaciei cu Austria, Cehia, Ungaria şi Polonia.
  • Transporturile internaţionale de persoane – feroviare, rutiere şi aeriene – dinspre şi înspre Slovacia sunt suspendate, cu excepţia celor cargo/marfă, de aprovizionare sau in tranzit.
  • Frontiera cu Polonia este închisă din 17 martie. Autorităţile poloneze au anunţat că traficul de pasageri şi de marfă va fi direcţionat către punctele de trecere a frontierei cu Slovacia de la Trstená şi Vyšný Komárnik.
  • Trenurile internaționale nu mai funcționează, în timp ce serviciile naționale de transport feroviar de călători vor funcționa zilnic, în conformitate cu graficul de sâmbătă.
  • Toate zborurile internaționale de pasageri din și înspre Slovacia sunt anulate, cu excepţia zborurilor private. Toate cele trei aeroporturi internaționale din Slovacia – Bratislava, Košiče și Poprad – sunt închise pentru transportul de pasageri.

 

EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL:

  • Transporturile internaţionale de marfă (cargo), de aprovizionare și de tranzit sunt premise pe anumite rute (harta disponibilă AICI). Stațiile de aprovizionare cu combustibil și locurile de odihnă sunt, de asemenea, marcate pe rutele menționate. Se solicită conducătorilor auto să urmeze instrucțiunile poliției și să respecte principiile igienice (spălarea mâinilor, purtarea măștilor etc.)
  • Șoferii autovehiculelor de transport marfă (cargo), inclusiv ai autovehiculelor de marfă de până la 3,5 tone pot circula pe teritoriul Slovaciei pentru livrare marfă în Slovacia sau tranzit internaţional dacă au documente de cargo, cu condiţia de a-şi limita timpul de încărcare-descărcare sau de tranzit şi de a fi echipaţi cu echipament de protecţie: măsti de respiratie de tip FFP2 sau FFP3, mănuşi de cauciuc, ochelari de protecţie şi gel dezinfectant/ antibacterian pentru mâini.

 

MĂSURI PE PLAN INTERN:

  • Purtarea măştilor de faţă /de respiraţie care acoperă nasul şi gura este obligatorie la părăsirea domiciliului.
  • Persoanele care aşteaptă la rând trebuie să păstreze o distanţă de 2 metri între ele.
  • Statul a interzis exportul de medicamente necesare combaterii noului coronavirus.
  • Puncte de testare tip drive-through pentru COVID-19 (Corona-Drive), după modelul sud-coreean, au fost deschise în Bratislava începând cu 19 martie, pentru persoane care nu au simptome de COVID-19, dar vor să se asigure că nu au contractat virusul. Costul unui test este de 30 Euro, iar testele vor fi realizate de compania Alpha Medical, una din cele mai mari rețele de laboratoare din SK, certificată de statul SK; programarea se face online şi rezultatele sunt gata în 48 de ore.
  • Programul grădinițelor și al unităților de învățământ este suspendat pentru o perioadă de 14 zile, începând din 16 martie.
  • Departamentele unor instituții care lucrează cu publicul (Ministerul de Interne) au programul redus programul cu cetățenii, la 3 ore pe zi; accesul publicului se face cu purtarea obligatorie a unei măști de protecție, fular sau alt articol de acoperire a căilor respiratorii;
  • Este suspendat dreptul de vizitare a pacienților din toate unitățile spitalicești și toate tipurile de așezămintele sociale.
  • Este suspendat serviciul religios al tuturor cultelor, pe o perioadă de două săptămâni.
  • Se interzice prezența publicului în restaurante şi unități de alimentație publică sau de tip fast-food.
  • La 24 martie, Guvernul slovac a instituit stare de urgență în domeniul serviciilor sociale, cu accent pe închiderea centrelor sociale pentru persoane în vârstă. Autoritatea de Sănătate Publică din Slovacia va închide centrele sociale de zi și va elabora instrucțiuni sanitare pentru facilitățile sociale.
  • Autoritățile centrale au făcut apel la întreaga populație, în special la pensionari, să nu părăsească locuințele decât atunci când este strict necesar; să-și limiteze contactele cu alte persoane, inclusiv cu familiile lor; să nu ezite să ceară ajutor, în caz de nevoie; să folosească transportul în comun doar atunci când este strict necesar.
  • Pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani sunt prevăzute intervale orare speciale pentru cumpărături, în centrele comerciale, respectiv zilnic, între orele 09:00 – 12:00.
  • Magazinele alimentare, farmaciile, drogheriile, unitățile de difuzare a presei şi tipografiile, precum şi magazinele cu produse pentru animalele de companie vor fi închise în zilele de duminică, pentru dezinfecție şi odihna personalului.
  • Se suspendă serviciul de transport gratuit pe calea ferată pentru elevi şi studenți, pe durata în care unitățile de învăţământ sunt închise.
  • Începând cu data de 30 martie, la intrarea în spitale, magazine și unităţi economice se va măsura temperatura pacienţilor/clienților/angajaţilor, în conformitate cu ordinul care va fi emis în acest sens de Autoritatea de Sănătate Publică.
  • Interdicţia privind organizarea de evenimente sportive, sociale și culturale a fost prelungită după data de 24 martie, până la dispoziții ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =