În dimineaț..." />

Un tren a fost blocat de frig în câmp ore în şir

În dimineațaa zilei de luni, trenul Regio 2080, de pe ruta Petroșani – Craiova, s-a oprit în câmp între staţiile Lunca Budieni și Copăcioasa, din cauza unei defecțiuni a locomotivei.

Călătorii au fost nevoiți să stea în frig peste patru ore, între şapte fără zece şi 11 dimineaţa, când echipele de intervenție au găsit o soluție pentru preluarea vagoanelor.

În defecțiunii, trei trenuri au înregistrat întârzieri de 382 de minute. Tot în această dimineață, la 9.30, pe ruta Făurei – Galați, trenul Regio 7373 a avut o defecțiune la rama electrică, fiind nevoie de o locomotivă de ajutor.

Călătorii din acest tren au fost nevoți să aștepte în frig timp de două ore pentru a-și putea continua drumul.

Conducerea Ministerului Transporturilor a solicitat directorilor CNCF CFR SA și SNTFC CFR Călători SA explicații cu privire la situația extrem de gravă, în urma căreia călătorii au stat în frig.

Ministrul Transporturilor Ramona Mănescu consideră că situația apărută e o consecință a managementului defectuos și a lipsei de preocupare, atât a consiliilor de administrație, cât și a directorilor celor două societăți de cale ferată.

“Nu e posibil ca timp de patru ore călătorii să înghețe într-un tren, în timp ce oamenii cu funcții înalte din societăți stau bine-mersi la căldură. Modul în care conducerile celor două companii au tratat această situație ne arată de fapt calitatea slabă a actului de management.

Cei din fruntea companiilor au demonstrat că sunt mai degrabă interesați de salariile consistente, decât de călători. Această atitudine explică dealtfel și rezultatele nesatisfăcătoare ale CNCF CFR SA și SNTFC CFR Călători SA”, a declarat Mănescu.

Ministerul Transporturilor informează că managerii nu au luat măsurile necesare, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administrație, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activității managerilor, pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.

În consecință, consiliile de administrație trebuie să ia măsuri, atât împotriva conducerilor acestor companii, cât și a persoanelor responsabile implicate.

Conform prevederilor legale, membrii consiliilor de administrație răspund în solidar cu directorii pe care i-au numit în funcții pentru prejudiciile cauzate de aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 9 =