Un polițist a folosit un un câine și un dog-scooter roz ca să prindă suspectul

Ofițerul de poliție, Christian Plötz, a folosit un vehicul neobișnuit pentru a urmări și a aresta un presupus infractor.

Se presupune că, în timp ce alerga într-o rezervație naturală din orașul Worms (Germania), bărbatul a atacat o femeie care își antrena câinele cu ajutorul unui dog scooter – vezi  kickbike

Femeia, care a fost împinsă la pământ de jogger, a chemat poliția și a avut noroc să găsească un ofițer de patrulare foarte aproape. Ofițerul Plötz a încercat să-l urmărească pe suspect pe jos, dar nu a reușit să țină pasul cu el.

Așa că femeia i-a oferit scooterul roz – și pe câinele ei, Pina Colada, să îl tragă.

După o scurtă familiarizare cu cele mai importante comenzi (înainte, în dreapta, în stânga), Plötz a reluat urmărirea la bordul scooterului roz tras de câine … și a reușit repede să prindă infractorul.

Plötz, care lucrează de asemenea ca motociclist în poliție, a declarat că nu are probleme cu trecerea de la cai-putere la „câine-putere”.

Cu toate acestea, nu există planuri de a se adăuga aceste vehicule la flota de poliție din Worms, a declarat cu umor un purtător de cuvânt al poliției.

Sursa: TISPOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + 1 =