Un nou tronson din autostrada Trakia din Bulgaria va fi dat în exploatare

În Bulgaria, pe 12 iulie, va fi dat în exploatare un nou tronson din autostrada Trakia, între Nova Zagora şi Iambol. Lungimea noului tronson este de 35,7 kilometri, între kilometrul 241 şi 278. Lucrările la această porţiune de drum au început în august 2010, executantul fiind firma grecească Aktor. foto

Prin punerea în exploatare a acestui nou tronson şi a tronsonului Stara Zagora – Nova Zagora, durata călătoriilor spre litoralul bulgăresc de la Sofia la Burgas s-a redus cu circa o oră.

La inaugurare vor participa premierul bulgar, Boiko Borisov, ministrul Dezvoltării Regionale, Liliana Pavlova, ministrul Transporturilor, Ivailo Moskovski şi ministrul pentru Gestionarea Fondurilor Europene, Tomislav Doncev.

Proiectul este cofinanţat de Fondul de coeziune al UE prin Programul Operaţional de Transport 2007 – 2013. În primăvara anului 2013, urmează să fie dat în exploatare şi tronsonul Iambol – Karnobat, cu lungimea de 47,7 kilometri, autostrada Trakia fiind astfel finalizată în întregime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + 14 =