Un nou aeroport în România: încep lucrările la pista de la Ghimbav

Lucrările pentru construcţia unui nou aeroport în România, în localitatea braşoveană Ghimbav vor fi demarate, după ce autorităţile locale au semnat la finalul săptămâniii trecute contractul de începere cu executantul proiectului, compania Vectra Service. foto

Prima fază a lucrărilor prevede construcţia unei piste în valoare de 12,7 milioane de euro, fără TVA, după care este programată construcţia unui terminal, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. 

„Pista va fi construită la standardele internaţionale actuale, dintr-un beton special cu acordurile şi benzile pentru dirijarea avioanelor din asfalt. Avem personal specializat pentru aceste lucrări şi cred că suntem cei mai potriviţi pentru a executa acest proiect pentru că avem toată logistica şi organizarea chiar în zona Ghimbav ceea ce ne-a permis să ofertăm preţul cel mai mic. Garantez că vom executa lucrările la cele mai înalte standarde şi la termenul contractual prevăzut”, a declarat, într-o conferinţă de presă, managerul firmei Vectra Service, Marcel Butuza… citește tot pe www.zf.ro

Pista va avea o lungime de 2850 de metri şi o lăţime de 45 de metri, iar lucrările vor fi demarate în primăvara anului 2013. Mai multe declaraţii ale oficialităţuilor din Braşov puteţi citi pe www.agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =