Un împătimit al motoarelor: Gabriel Zidaru, CTP Service Ploiești

Nu e simplu să faci service în Transporturi, unde exigențele au crescut an de an. Lumea camioanelor e din ce în ce mai competitivă. De aceea, și pentru reperații trebuie oameni de top, care să câștige încrederea transportatorilor. Un asemenea specialist e Gabriel Zidaru, director la CTP Service, în Ploiești. Ca să-i înțelegem strategia, trebuie să-i urmărim puțin destinul.
Gabriel Zidaru e „de fel din Valea Călugărească”. S-a născut pe 26 septembrie 1971. Mama a fost țărancă la CAP, tata muncitor la Abator. Aveau trei copii. Gabriel e cel mai mic. Poate de aceea vorbește foarte mult și cu miez. I-au plăcut mașinile de mic. Însă în 1992, după ce a terminat liceul, a dat examen la Facultatea de Chimie Alimentară din Galați. Nu a intrat. În 1992 a dat examen la Academia de Poliție. A intrat și după un an a renunțat, pentru că i se părea pierdere de timp, iar el voia venituri proprii.
A lucrat ca frigotehnist, specialist în aparate de climatizare. Nu a meritat, chiar dacă lua uneori 2.000 de lei pe zi, pe când leafa era de 2.500 de lei pe lună. S-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o în 1998. Nu a meritat nici asta. A făcut cursuri pentru diagnoza camioanelor, pentru sisteme de frânare, mecanică, cutii de viteză, transmisii, cutii de viteză ZF, a fost și în Anglia, la o fabrică de autocare Scarborough. A lucrat acolo efectiv în producție trei luni.
Fie pâinea cât de rea…
Românul s-a născut poet și nici modestia nu-l dă afară din casă, mă gândeam eu, în timp ce îl ascultam pe Gabriel. „Nu am avut ce să învăț de la englezi! Doamne, noi, dacă ne ducem 500.000 de români, vă asigur că le dublăm producția și restul englezilor pleacă acasă… Sigur, au și oameni cumsecdae, dar media lor…”.
Aici am început să-l ascult mai atent. El a avut norocul să cunoască alte civilizații tehnologic avansate și nu manifestă nici o frustrare. Nu pierd ocazia și îl întreb totuși de ce mulți români ce pleacă nu vor să se mai întoarcă și își urăsc țara.
„Probabil că e o aparență. În realitate, oricine pleacă suferă. Românul plecat din țară, șofer, mecanic sau inginer, e un om trist, abătut, care o ia spre droguri sau spre patima alcoolului dacă e slab și nu are puterea să zică «Stop! Mă întorc acasă!».
Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta! Mie mi-a plăcut tot timpul să demonstrăm occidentalilor că noi, românii, suntem mai isteți. În Danemarca, i-am învățat cum se lipesc… parbrizele! Nu știau. Cădeau parbrizele pe ei și cumpărau altele. Puneau mastic, dar nu și adeziv care să facă legătura între parbriz și mastic.
Le-am spus că mai trebuie ceva. Le-am adus din magazin adezivul care exista la ei. Inventivitatea românilor e nativă, nu apare de nevoie. Avem specialiști în orice, mulți necunoscuți. Cele mai bune restaurante la Londra sunt făcute de români, așa spuneau englezii, nu ca să mă flateze. În Olanda mâncam absolut totul cu unt de arahide. Carne de porc cu unt de arahide!”
Înainte de a începe activitatea în CTP Service Autocaminoae, au fost mai multe provocări în viața lui. Cele mai importante în domenii care nu au avut nici o legăturcă cu activitatea de service auto.
„După 1990, am lucrat mai mult în vânzări, apoi în producție – în domeniul materialelor de construcții, în construcții metalice, al fierului fasonat pentru construcții – lucruri care m-au ajutat să mai percep puțin chestiuni de piață. Adică a trebuit să vindem ce se cerea la acel moment. Era perioada de boom din construcții, erau lucruri ce se vindeau foarte bine.
Toți urmăream profitul. La un moment dat, am simțit nevoia să schimb puțin domeniul de activitate. Viața m-a obligat să ne adaptăm condițiilor de piață. Am avut joburi în Olanda, Germania, Norvegia și Suedia. M-am angajat în 2003 la o societate comercială din Olanda, unde am avut ocazia să lucrez chiar în fabrica de camioane de la Eindhoven a companiei DAF. Acolo am început de la zero”.
„Nimeni nu va pune șuruburile mai bine ca el!”
Așa este mentalitatea occidentală: indiferent de pregătirea profesională, cel nou trebuie să înceapă de jos. A pornit de la ștergerea mașinilor, a barelor de protecție, curățat tapițeria. A trecut apoi la nivelul următor: un fel de pilot de încercare.
Prelua mașina de pe banda de producție, trecea printr-un poligon cu mai multe obstacole, denivelări, sensuri giratorii, timp în care completa un chestionar cu privire la cele constatate: zgomotul motorului, al transmisiei, al cutiei de viteze, tot ce părea suspect se trecea în chestionar.
„Neamțul e foarte pragmatic, nu e generos în laude, dar, dacă observă că lucrurile merg bine, vezi asta pe fața lui și simți imediat financiar acest lucru”
S-a mutat în Germania, la Salzgitter MAN. „Aici am putut să fac deosebirea între mentalitatea olandeză, mai apropiată de germani, dar olandezii par puțin mai snobi. Se cred mai deștepți decât germanii, chiar dacă neamțul e foarte pragmatic, nu e generos în laude, dar, dacă observă că lucrurile merg bine, vezi asta pe fața lui și simți imediat financiar acest lucru.
Nu așteaptă să ceri prime sau măriri de salariu. Producția efectivă a camionului MAN am urmărit-o de la primul șurub până când ieșeau pe linia de asamblare. Am lucrat și acolo aproape șase luni. Au fost frecvente situații noi pentru mine.
Când am intrat prima dată în hala de producție, mi-a zis: stai astăzi, mâine, privești, te familiarizezi, dacă e ceva în neregulă discutăm după trei zile. Acolo am văzut un om de peste 60 de ani, cu părul alb, care stătea pe un scăunel cu rotile, cu o pungă cu şase șuruburi și un pistol pneumatic.
Pe măsură ce veneau șasiele pe banda de asamblare, lua cele șase șuruburi, prindea bara de protecție cu pistolul pneumatic pe față, după care se retrăgea și aștepta să treacă șasiul, să vină următoarea. Noi, românii, cu entuziasmul nostru, mai energici, am zis:
«Nu vă supărați, dar aici e pierdere de timp. Cât trece șasiul prin fața lui, el ar putea să mai pună 10 bare de protecție. Sau de ce nu-l ajută pe celălalt, care se chinuie singur pe la axă-spate». La care mi-a răspuns: «Acest om pune șuruburile de 20 de ani. Mai bine ca el nu le pune nimeni. Acesta e rostul lui și el acolo trebuie să stea. Are de pus şase șuruburi. Iar când va ieși la pensie, tot cu şase șuruburi va ieși». «Bine, dar eu vă dublez producția: 20 de oameni în hală, eu vin cu 10 români și fac dublu». «Nimeni nu va pune șuruburile mai bine ca el!»”
Revenirea
A trecut prin toate fazele și la MAN: de la secția de asamblare, secția mecanică, cutie de viteze și toate piesele camionului, după care a trecut și pe partea de încercare.
„M-am plictisit de secție, de camioane, să stau într-un spațiu restrâns. Nu mai voiam să ia altul inițiativa în locul meu. Eu eram un bun executant și atât. Eu voiam să mă afirm, iar acolo nu se putea. Am încercat să aplic și eu ideea aici.
Acum, am specialiști care se ocupă de diagnoză pe mărci, care fac numai atât: analizează, studiază defectul, scriu în comandă ce trebuie făcut la mașină. Lucrătorul care preia comanda se conformează și remediază defecțiunea. Am observat că metoda merge.
Pentru un client, dacă nu-i pui organele de mișcare unde trebuie, dacă nu i-ai strâns la cuplul care trebuie, apar probleme și atunci ești bun de plată. Și un motor de Volvo costă cam 30.000 de euro. Avem numai flote noi la întreținere. Dacă am greșit două motoare pe an, muncim degeaba.”
După MAN, a apărut altă provocare: să monitorizeze starea tehnică a unei flote de 600 de camioane Volvo din Suedia. 
A luat-o iar de la zero: montaj de anvelope, montaj de roți, diagnosticare, identificare. Fiind o flotă cu 100 de bulgari, 100 de lituanieni… din diverse motive, dacă nu mai doreau să continue colaborarea cu firma, nu se duceau să predea mașina și să plece.
Furau casetofoanele, motorina, devastau camionul și plecau. A apărut așa un nou segment de activitate pentru Gabriel: recuperarea și repunerea în funcțiune a camioanelor. Defecțiunile se remediau rapid și mașinile erau repuse în circulație.
„Aici m-am simțit excelent. Eram pe drum, cu pauzele normele de odihnă. Dacă voiam să le iau. Dormeam trei – patru ore, şapte ore. Nu aveam zi, nu aveam noapte. Mă duceam în Germania, din Germania treceam în Suedia, de-acolo în Franța și tot așa”, povestește Gabriel Zidaru. Avea leafă de 3.600 de euro și suedezii l-au rugat să-și aducă familia acolo. Românul a refuzat și s-a întors în țară.
Ultima provocare?
De data aceasta, provocarea venea din țară. „În anul 2010, m-a contactat domnul Cristian Preda, pe care îl cunoșteam prin compania luim CarTrans Preda SRL. Știam că e o firmă de prestigiu, cu mentalitate sănătoasă și lucruri solide.
Mi-a făcut provocarea: să facem un service aici. Numai pentru CarTrans. Am avut tot timpul susținere, încurajare din partea domnului Preda. Am avut mână liberă. Dovadă că din 2010 lucrurile s-au schimbat radical în acest service”.
Privindu-i atent, am dedus că acești oameni se completează excelent: Gabriel Zidaru vorbește că uiți de-ale tale, iar Cristian Preda preferă să fie mai reținut.
„Eu am o vorbă: cine se aseamănă se și adună. Și dacă avem dorința să facem ceva serios, nu are cum să nu iasă, spune Cristian Preda. Gândurile pozitive devin materie. Eu nu mă implic managerial. Este treaba lor. Le susțin ideile.
Propun o idee, o analizăm și mergem mai departe. De multe ori, meritele sunt ale lor. Important e să aducem plus-valoare. E simplă treaba. Noi am avut câțiva ani să tăiem firul în patru. Dar acum lucrurile sunt simple.
Am depășit criza. A fost greu, dar am trecut. Ei au mână liberă să facă profit. Avem 148 de camioane. Nu mai vreau nebunie. Să le stabilizăm pe cele pe care le avem, atât mai doresc”.
Acum CTP Service repară orice tip de camion și deservește chiar și flote de tractoare și combine John Deere sau New Holland.
Esența relației cu beneficiarii? „Facem tot posibilul să nu-i lăsăm cu banii în buzunar și pleacă sigur mulțumiți”, ne asigură Gabriel Zidaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × three =