Construcția ultimului tronson al autostrăzii bulgare spre Grecia va începe în 2015

Construirea ultimilor 64 de kilometri ai autostrăzii bulgare spre Grecia, segmentul Blagoevgrad-Sandanski, ar putea începe în anul 2015, a declarat directorul companiei „Strateghiceska infrastruktura” (Infrastructură Strategică), Asen Agov. foto

Acest segment include, din motive de siguranţă a circulaţiei rutiere, un tunel dublu de 15 km, în zona defileului Kresna, care va fi al doilea ca lungime în Europa şi va face din autostrada bulgară spre Grecia cea mai complicată şi cea mai scumpă autostradă din Bulgaria. 

Agov a mai declarat că proiectul pentru Tronsonul 3 ar trebui să fie gata în aprilie 2014, iar procedurile de licitare pentru stabilirea constructorului părţii de drum începute în a doua jumătate a anului viitor. În prezent se vorbeşte de un cost de circa 1 miliard de euro, cu TVA inclus, dar în opinia oficialului, acest nivel ar putea să descrească pe parcursul procedurii de licitaţie. Costul indicativ, la care vor fi anunţate licitaţiile, va fi clar doar atunci când vor fi finalizate şi proiectele tehnice.

Tronsonul 3 al autostrăzii spre Grecia este singurul proiect de autostradă care are asigurată finanţarea prin POS „Transport” în următoarea perioadă de program. Bulgaria ar fi trebuit să se angajeze în faţa Bruxelles-ului că va termina autostrada, pentru a primi banii pentru două etape mai avansate ale construţiei – segmentul deja finalizat Sofia-Dupniţa şi porţiunile care se execută acum între Dupniţa şi Blagoevgrad, respectiv între Sandanski şi P.C.T.F. Kulata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − two =