Uniunea Europeană, în esența ei, este un p..." />

UE sau c(l)ubul Rubik

Uniunea Europeană, în esența ei, este un proiect politico – economic care poate fi asemănat cu un cub Rubik. După cum știți, acest mecanism colorat (de tip puzzle) reprezintă cea mai vândută jucărie din lume în ultimii treizeci de ani.

Cubul acesta cu șase fețe este o invenție europeană, ba, mai mult, un simbol al mândrei inteligențe europene. Este alcătuit din 26 de cuburi mici, iar numărul permutărilor posibile este de numai 43.252.003.274.489.856.000.

Deși pare imposibilă, rezolvarea unui astfel de cub se poate face din cel mult douăzeci și cinci de mutări. Cei experimentați pot încerca rezolvarea cubului “legați la ochi”, „cu o singură mână”, „cu picioarele”, „sub apă, dintr-o singură respirație”.

Dacă privim astăzi către UE, aceasta ni se prezintă ca realitate multifațetată, complexă și complicată, aflată acum într-un stadiu profund de dezordine interioară.

O eventuală retragere a Greciei din UE ar duce asemănarea sugerată mai sus și mai departe, având 26 de state – câte cuburi mici se găsesc și în acest mecanism ludic. Folosindu-ne de această comparație, să adâncim un pic analiza situației actuale de după Summitul din 23 mai 2012.

Cotidianul german Bild concluziona a doua zi, în ediţia online, că la acest summit „s-a vorbit mult, dar fără vreun rezultat”. Sentința aceasta tăioasă, dacă o înțelegem până la capăt, reprezintă o cheie a vremii noastre.

„Fără vreun rezultat” nu înseamnă că la Bruxelles nu s-a întâmplat nimic. Din punct de vedere politic, s-a fracturat o alianță denumită în ultima vreme „Merkozy”. De ce? Un răspuns ni-l dă Martin Wolf în Financial Times, unde spune că acest leadership în tandem „a eșuat în salvarea eurozonei”.

Pe de altă parte, jurnaliștii de la cotidianul Les Echos au remarcat bine o regrupare politică de forțe, după cum urmează: Franța – Spania – Italia, pe de o parte, Germania – Olanda – Finlanda, pe de altă parte. Motivul dezbinării: banii, problema eurobondurilor, a mutualizării datoriilor sau, ca să vorbim pe limba tuturor, a responsabilității colective.

Germania actuală este nepoata crescută în austeritatea impusă de returnarea finanțării postbelice de Planul Marshal. Nemții au trecut, zic ei, singuri prin golgota rambursărilor și din acest motiv principial nu pot accepta eurobondurile. Realitatea este însă alta.

Germania a văzut în apariția UE, acum cincizeci de ani, o șansă colosală ca să își poată plăti datoriile din fonduri provenite dintr-o uniune monetară. Și dacă dezvoltarea / redresarea Germaniei s-a făcut “firesc” pe când se afla în criza postbelică, redresarea Greciei astăzi pare că nu mai poate beneficia de “egalitatea de șanse”.

De altfel, la ora actuală situația Uniunii europene se poate exprima în cifre astfel: 26 +/- 1. Scenariul “Grexitului” (al îndepărtării Greciei din UE) ne dovedește duplicitatea, confuzia și egoismul din interiorul “admirabilei Uniuni europene”.

Pe de o parte, Pactul Fiscal indică o îndreptare spre o economie planificată de tip comunist, pe de altă parte tragedia Greciei arată la ce cote au ajuns indiferența și dezinteresul popoarelor europene. Din simbioza acestor atitudini, putem trage fără teama de a greși concluzia că în Europa de azi ne aflăm sub zodia unui “comunism egoist”.

Revenind la comparația din început, observăm că actuala UE depășește imaginea „statică” a cubului Rubik. Va trebui să ne obișnuim să o înțelegem dinamic, sub numele de „clubul cu sute de fețe”, al cărui algoritm de restaurare cred că îl știu „cei puțini”, dar pe care îl are numai Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + 8 =