Este greu de crezut că suntem în ..." />

UE, la marginea unui scenariu

Este greu de crezut că suntem în mijlocul unui scenariu pus în practică la milimetru de „băieţii deştepţi“ ai finanţei mondiale. Dar şi mai greu este a crede că suntem în afara oricărui scenariu. Convingerea mea, privind evoluţia recentă a situaţiei statelor europene, este că ne situăm la marginea unui scenariu. Ce presupune aceasta? Marginea este o lume a posibilităţilor, o lume a încercărilor, a reuşitelor sau a erorilor. Marginea poate fi totodată un loc al nerăbdării, al angoasei. Că este aşa, vedem şi din cuvintele comisarului european, Olli Rehn, care spunea cu puţină vreme în urmă că „intrăm într-o perioadă critică de 10 zile“. Un pic mai sincer, ministrul britanic de finanţe, George Osborne, anunţă pentru Marea Britanie „mulţi ani de austeritate“.

Consecinţa acestui tip de mesaje este surprinsă foarte bine de ultimul Eurobarometru, care indică prăbuşirea încrederii popoarelor europene în impactul pozitiv al politicilor UE. Grecia este, dacă mai era nevoie să o spunem, cazul cel mai relevant. În acest nou articol al Excelenţei Sale, domnul ambasador Leonidas Chrysanthopoulos înfăţi[ează foarte clar consecinţele unor decizii economico-politice suprarealiste în relaţia UE – FMI – Grecia. Întrebarea stăruitoare pe care o ridică de multă vreme şi pentru toată lumea europeană este dacă poţi salva un datornic îndatorându-l şi mai mult. Prin toate aceste noi împrumuturi oferite Greciei nu se pun bazele unei relaxări, ci dimpotrivă. Banii împrumutaţi vin după ce în prealabil guvernul elen s-a angajat în scris la noi şi noi măsuri de  usteritate. Or aceste măsuri au diminuat deja economia elenă, care s-a contractat drastic. Logica aceasta a „salvării“ din datorie a Greciei printr-o continuă îndatorare este amendată sever de ambasadorul Chrysanthopoulos: „Tăierile de salarii şi pensii, creşterea TVA-ului, inventarea unor aşa-numite taxe de solidaritate şi a unor impozite pe proprietate din ce în ce mai numeroase au dus la o scădere dramatică a consumului. Aceasta, la rândul ei, a dus la închiderea unui număr fără precedent de companii, şi nu doar dintre cele mici şi mijlocii, ci şi dintre marile nume străine, pe care absenţa profiturilor le-a făcut să-şi desfiinţeze filialele din Grecia“. La marginea acestui scenariu, UE pare condamnată fie la prăbuşirea monedei euro şi a zonei euro, fie la colapsul sistemului bancar, fie la o mega-îndatorare faţă de FMI. În răspăr cu toate aceste viziuni economice izvorâte dintr-o dezamăgire generalizată, soluţia domnului ambasador Chrysanthopoulos este întru totul biblică, plină de nădejde: „…de ce nu se gândeşte omenirea oare să apese butonul de reset, care ar elimina datoriile întregii lumi şi i-ar permite să o ia de la capăt pe cu totul alte baze?“

Grecia şi criza zonei euro

Pe 26 octombrie, Summitul zonei euro a emis un alt comunicat, ce prezenta încă o decizie de salvare a Greciei. Exact ca aceea de pe 21 iulie – mult slăvită ca autentica soluţie europeană – şi aceasta a fost considerată fundamentală.

Din punctul de vedere al Greciei, aşazisa reducere cu 50% a datoriei este de fapt o reducere de numai 28%, din moment ce decizia menţionează că „…invităm Grecia, investitorii privaţi şi toate părţile interesate să organizeze un schimb voluntar de obligaţiuni cu o reducere nominală de 50% a datoriei naţionale greceşti deţinute de investitorii privaţi“. Prin urmare, vorbim de o sumă de 100 de miliarde de euro, ce va fi ştearsă din datoria totală a Greciei, de 350 de miliarde de euro. Grecia va primi un pachet de ajutoare suplimentare, dar numai dacă acceptă noile măsuri de austeritate stipulate în decizia din 26 octombrie. De asemenea, se aşteaptă ca Grecia să accepte un set de măsuri, ce „vor asigura scăderea raportului dintre PIB şi datoria naţională, având ca obiectiv atingerea unui procent de 120% până în anul 2020“. Cu alte cuvinte, poporul grec va trebui să suporte nişte măsuri de austeritate extreme, pentru a ajunge la nivelul de îndatorare din anul 2009, când a izbucnit criza. Pentru a verifica deplina implementare a acestor programe, au fost înfiinţate mai multe sisteme inadmisibile de monitorizare. Aproximativ 130 de inspectori sunt pe punctul de a se instala în însorita Atenă, pentru a controla politica economică a Greciei. Astfel, Grecia își pierde o parte din suveranitate, ceea ce este umilitor pentru o naţiune cu o istorie ca a ei. Toate deciziile economice trebuie să treacă prin UE, inclusiv cele care au de-a face cu achiziţionarea de armament din Germania, Franţa și Statele Unite, un sector bugetar care până acum pare să fi scăpat de restricţii.

Între timp, ca urmare a măsurilor de austeritate impuse din exterior, pe care guvernul şi le asumă, una după alta, cu mândrie, situaţia din Grecia continuă să se deterioreze. O reducere de 12% a cheltuielilor din sectorul sanitar a făcut ca spitalele să aibă serioase probleme în tratarea corespunzătoare a pacienţilor. Tăierile de salarii şi pensii, creşterea TVA, inventarea unor aşa-numite taxe de solidaritate şi a unor impozite pe proprietate din ce în ce mai numeroase au dus la o scădere dramatică a consumului. Aceasta, la rândul ei, a dus la închiderea unui număr fără precedent de companii, [i nu doar dintre cele mici şi mijlocii, ci şi dintre marile nume străine, pe care absenţa profiturilor le-a făcut să-şi desfiinţeze filialele din Grecia. Creşterea accizelor la petrol şi gaze creează nişte condiţii glaciale, pentru o populaţie care şi aşa şi-a redus necesităţile de încălzire la minimum. Economiile din educaţie au creat un sistem în care profesorii sunt neplătiţi, iar elevii nu au manuale. Tinerii talentaţi pleacă din ţară, lipsind-o de resurse intelectuale. Recesiunea şi şomajul au stârnit un val de nelinişte şi nesupunere civică ce tinde să capete amploare. Supermarketurile sunt jefuite de haiduci moderni, care împart mâncarea furată celor nevoiaşi. Mulţi se reapucă de troc. Și în toiul acestei crize politicienii greci preferă să se joace de-a scaunele muzicale, unii pregătindu- se deja pentru cine ştie ce nouă poziţie ministerială, gata să se elibereze în actualul guvern interimar. Fostul prim-ministru a făcut o mişcare fabuloasă, propunând un referendum, ce le-ar permite grecilor să hotărască dacă sunt sau nu de acord cu decizia summitului euro din 26 octombrie. Cu toate acestea, din cine ştie ce raţiuni obscure, şi-a retras propunerea chiar a doua zi. Între timp, ea a speriat de moarte comunitatea internaţională, provocând haos pe pieţele mondiale. Grecia era ameninţată de membrii G-20, ai zonei euro şi ai Uniunii Europene. În acele momente, am văzut cu toţii ce înseamnă cu adevărat solidaritatea europeană şi cât respect are Uniunea pentru procedurile democratice. Imediat, Grecia a fost ameninţată  că Tratatul de la Lisabona nici măcar nu prevede o astfel de măsură, în absenţa unor negocieri ce pot dura ani de zile. Noul guvern grec este compus acum din membrii aceloraşi două partide politice care au participat la jefuirea ţării, cărora li se cere să negocieze detaliile deciziei din 26 octombrie, iar apoi să organizeze noi alegeri. De-abia după alegerile din februarie şi după impunerea unor măsuri de austeritate şi mai dure ar putea Uniunea să-şi dea seama cât de greşite i-au fost politicile. Și tocmai aceasta este esenţa problemei Uniunii. Ea încă nu a înţeles că măsurile pe care le-a impus Greciei în ultimii doi ani nu au avut rezultate pozitive. Dimpotrivă, au mărit datoria Greciei, distrugând şi ce mai rămăsese din economia acesteia. În loc să-i comunice Atenei când e mai bine pentru Uniune ca Grecia să-şi ţină alegerile sau să le ceară liderilor principalelor două partide politice, preşedintelui Băncii Greciei, noului prim-ministru şi noului ministru de finanţe să confirme în scris că-şi dau acceptul pentru deciziile din 26 octombrie, Bruxelles ar face mai bine să vadă de ce măsurile pe care le-a luat nu funcţionează. Altfel, zona euro se va prăbuşi. Uitaţivă ce se întâmplă în Italia! Franţa adoptă şi ea măsuri de austeritate. Uniunea Europeană le spune grecilor că decizia din 26 octombrie este singura cale de ieşire din criză. Din fericire sau din nefericire, populaţia nu este de acord – şi nici economia nu pare să fie, altfel nici n-ar insista să se deterioreze în continuare, în ciuda tuturor programelor de salvare. Trebuie să regândim lucrurile. Și o vom face. Cu sau fără participarea politicienilor. Oamenii au început deja să facă troc, pe pieţe se face schimb de servicii, programele de întrajutorare locală se înmulţesc. Toate acestea relevă tendinţa de apariţie a unei economii alternative, care se construieşte de la sine, pentru că economia oficială nu oferă o platformă corespunzătoare pentru nevoile şi dorinţele poporului. Dacă politicienii doresc sprijinul populaţiei, trebuie să creeze sisteme şi măsuri pe care aceasta să le poată accepta şi care să îi ofere un viitor. Măcar în democraţiile funcţionale nu poţi face politici împotriva voinţei populare. Astfel de măsuri ar putea merge de la promovarea unor iniţiative regionale, asemenea celor care funcţionează deja cu succes în peste 12 state membre, până la eliminarea totală a datoriei Greciei, cu condiţia, fireşte, ca ţara să treacă printr-o serie de schimbări structurale. Pe termen lung, o astfel de soluţie ar costa Uniunea mai puţin decât ajutoarele pe care le acordă acum, fiind profitabilă atât pentru ea, cât şi pentru Grecia. Înainte de asta însă economia grecească trebuie să fie pusă din nou în mişcare, prin restrângerea sau eliminarea măsurilor de austeritate. Şi dacă tot vorbim despre o ştergere totală a datoriei: de ce nu se gândeşte omenirea oare să apese butonul de reset, care ar elimina datoriile întregii lumi şi i-ar permite să o ia de la capăt pe cu totul alte baze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 4 =