UE alocă 145 mil. euro pentru protejarea țărmului românesc al Mării Negre

Comisia Europeană (CE) a aprobat o investiţie de peste 145 milioane de euro de la Fondul de Coeziune pentru un proiect de mediu care vizează protejarea ţărmului Mării Negre în sud-estul României, o regiune care atrage peste opt milioane de turişti anual, informează un comunicat al CE dat publicităţii la Bruxelles. foto

Proiectul se va concentra pe cinci zone care sunt cele mai expuse la fenomenul eroziunii accelerate de-a lungul unei fâşii de ţărm de 7,3 km.

Numit „Protecţia şi reabilitarea ţărmului sudic al Mării Negre în municipalitatea Constanţa şi zona Eforie Nord”, proiectul constă în principal în realizarea de investiţii în infrastructura de protecţie a ţărmului. Consolidarea ţărmului şi reîmprospătarea plajelor cu nisip va contribui la stoparea procesului de eroziune, apreciază executivul comunitar.

„Acest proiect este un exemplu concret privind modul în care fondurile structurale pot contribui atât la protecţia mediului, cât şi la dezvoltarea economică a regiunii. Aceste investiţii de-a lungul ţărmului Mării Negre vor ajuta la diminuarea efectelor eroziunii ţărmului, într-un mod care va aduce beneficii atât vizitatorilor cât şi localnicilor. Aceste măsuri vor ameliora şi atractivitatea regiunii pentru afaceri şi turism”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, citat în comunicat.

Reducând riscul de inundaţii, proiectul va evita şi potenţialele pagube materiale de milioane de dolari provocate de distrugerea proprietăţilor. Riscurile asupra sănătăţii şi a siguranţei turiştilor şi localnicilor vor fi reduse substanţial, se mai menţionează în comunicat.

Proiectul ar urma să crească suprafaţa plajelor cu 33 de hectare până în 2015 şi se estimează că în jur de 278.000 de locuitori vor beneficia de reabilitarea coastei. De asemenea, datorită proiectului se vor crea 250 de locuri de muncă.

Decizia de luni a CE aprobă contribuţia UE la prima fază a proiectului, investiţia fiind derulată prin intermediul programului Mediu. UE va contribui cu 145 de milioane din costul proiectului, investiţia totală necesară fiind de 170 de milioane de euro… citește tot pe www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 20 =