Ucraina. Transportatorii nu vor fi responsabili de declarațiile eronate la vamă

Chiar dacă noul Cod Vamal al Ucrainei încă nu a intrat în vigoare, Rada Supremă, organul legislativ, propune déjà modificarea acestuia. Ediția în limba ucraineană a publicației Kommersant relatează că deputații au decis să țină cont de unele recomandări ale președintelui țării, pe care le-au omis la adoptarea documentului. foto

Spre exemplu, preşedintele Viktor Ianukovici nu susține ideea deschiderii unui magazin duty free pentru angajații misiunilor diplomatice și familiile acestora în Kiev. În același timp, președintele ucrainean a propus ca noul Cod să le ofere posibilitate importatorilor să se consulte cu Serviciul Vamal în privința corectării valorii mărfurilor.

Astfel, experții consideră că de cele mai multe ori transportatorii nu vor fi responsabili de declarațiile eronate despre marfa cărată. Reprezentanții comisiei parlamentare pentru politici vamale recunosc greșelile pe care le-au comis în procesul de redactare și adoptare a noului Cod Vamal, care va intra în vigoare la 1 iunie. Un proiect ce prevede modificarea codului a fost déjà înregistrat în legislativ. Acesta conține o propunere prin care importatorii și inspectorii vamali se vor putea consulta în privința stabilirii și corectării declarațiilor vamale. Autorii proiectului mai propun ca nerezidenții să fie lipsiți de dreptul de a importa pe teritoriul Ucrainei iahturi și alte mijloace plutitoare pentru recreere și sport până la trei ani. Acest drept rămâne în vigoare doar pentru cei care importă automobile pentru o perioadă de un an.

Deși parlamentarii nu au ținut cont de recomandările sale, Viktor Ianukovici a promulgat documentul în luna aprilie, precizând că și în această formă noul Cod Vamal va simplifica activitatea comercială externă.

Pe lângă recomandările președintelui, în proiectul de modificare au fost adăugate și alte prevederi. Este vorba despre răspunderea transportatorilor în conformitate cu convenția internațională privind transportul de mărfuri. Aceștia vor fi pasibili de o amendă de 100% din valoarea bunurilor sau de confiscarea vehiculului în cazul în care documentele prezentate vameșilor vor conține date eronate cu privire la numărul de colete, seria și numerul acestora, iar transportatorul nu a controlat veridicitatea acestor informații. Dacă nu va exista posibilitatea de verificare, transportatorul va fi obligat să menționeze neregulile în declarația de transport internațional auto (CMR).

Directorul companiei juridice „Advocay Ucraina”, Herman Taslitskii, este de părere că această prevedere elimină riscul ca transportatorii să fie pedepsiți nemotivat. „Transportatorul nu va fi responsabil de informațiile false, pe care le-a scris expeditorul, brokerul sau proprietarul bunurilor. Va fi o lege cu impact direct – ofiţerul vamal nu va mai putea gândi cum să ne încurce”, a declarat președintele Asociației Transportatorilor Rutieri Internaționali din Ucraina, Leonid Kostiucenko.

Exportatorul va putea vinde marfa aflată încă în vamă, fără acceptul vameșilor, care, la rândul lor, vor putea solicita colegilor din alte țări confirmarea prețului menționat de importator. „Este treaba vameșilor. Ei nu trebuie să le lege mâinile declaranților, acuzându-i că nu au stabilit corect prețul mărfii”, a subliniat reprezentantul Asociației brokerilor vamali, Boris Magarâcev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 8 =