Ucraina a decis să iasă din Comunitatea Statelor Independente (CSI) și să introducă regim de vize cu Rusia, transmite agenția de știri UNIAN. foto
Declarația a fost făcută de secretarul Consiliului Național de Securitate, Andrei Parubii. „Decizia nu este numai de a renunța la președinția CSI, ci și de a părăsi organizația”, a precizat acesta.
Potrivit lui Parubii, de astăzi, cetățenii Federației Ruse vor putea intra pe teritoriul Ucrainei numai în baza pașapoartelor de călătorie în străinătate.
CSI este o uniune interstatală în care intră majoritatea fostelor republici sovietice, înființată în 1991, după destrămarea URSS. Ucraina este, alături de Rusia și Belarus, unul dintre cei trei fondatori, care au semnat actul de creare a CSI.
Anterior, după războiul cu Rusia din 2008, CSI a fost părăsită și de Georgia.