Turul Ciclist al Sibiului se va desfasura intre 23 si 26 iulie

Ediţia a zecea a Turului Ciclist al Sibiului se va desfăşura în perioada 23-26 iulie, după ce organizatorii au decis împreună cu participanţii că această perioadă ar fi mai potrivită pentru derularea competiţiei ţinând cont de restricţiile de călătorie impuse de pandemia de COVID-19.

Iniţial, Turul Sibiului urma să se desfăşoare în perioada 2-5 iulie, devenind astfel prima competiţie din calendarul mondial de şosea al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) organizată după pauza forţată provocată de pandemie.

Ţinând cont de faptul că la începutul lunii iulie, restricţiile de călătorie din majoritatea ţărilor de pe continent ar putea încă afecta startul Turului Ciclist al Sibiului, la fel ca şi prevederile de carantină, organizatorii s-au consultat asupra noii date cu echipele care şi-au anunţat participarea şi au ajuns la concluzia că a doua parte a lunii iulie ar fi mai potrivită pentru desfăşurarea competiţiei.

În afara Turul Sibiului, România mai are programate în noul calendar UCI alte două competiţii, Turul Ţinutului Secuiesc (4-8 august) şi Turul României (8-13 septembrie).

AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + seven =