Tribunalul Arbitral în Transporturi s-a extins în Spania

Geneva, 3 noiembrie 2016Tribunalul Arbitral în Transporturi de pe lângă ARTRI și Asociația Spaniolă pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ASTIC) și-au unit experiențele pentru a îmbunătăți, la nivel global, activitățile din transporturi

Tribunalul Arbitral în Transporturi (TAT) și Asociația Spaniolă pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ASTIC) au semnat joi, 3 noiembrie 2016, la Geneva, un acord cadru de parteneriat pentru susținerea și promovarea rezolvării litigiilor prin intermediul arbitrajului specializat oferit de către TAT și partenerii săi, în cadrul Rețelei Internaționale de Arbitraj. Acordul a fost semnat de către domnii Marcos Basante, Președintele ASTIC, și Cristian Șerban, Președintele Colegiului TAT.

“Prin semnarea acestui parteneriat strategic, Rețeaua Internațională de Arbitraj a TAT primește sprijinul deosebit de valoros al celei mai experimentate asociații naționale garante, în materie de arbitraj. Suntem mândri și onorați de acest parteneriat cu ASTIC – un jucător de marcă vest-european în industria transporturilor – pe proiecte globale, sub auspiciul Pactului Global al Națiunilor Unite și al Parteneriatului Global pentru Transport Sustenabil”, a declarat Cristian Șerban.

La rândul său, dl. Marcos Basante, a spus: “Suntem mândri că putem promova rezolvarea autonomă a conflictelor de afaceri din sectorul nostru, la nivel internațional. Ne alăturăm superbei inițiative a colegilor noștri din ARTRI, sub impulsul Pactului Global al Națiunilor Unite, al cărui partener suntem, preocupați și angajați să promovăm, atât în Spania, cât și în Europa, responsabilitatea socială a întreprinderilor din domeniul transporturilor rutier, sub trei aspecte: economic, social și de mediu”.

Cristian Serban, Ramon Valdivia Palma, Marcos Basante, Florinel Andrei

Asociația Spaniolă pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ASTIC) este asociația națională garantă pentru Sistemul TIR din 1960 și pentru Regimul de Tranzit Comun din 1986.

Tribunalul Arbitral în Transporturi de pe lângă Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale este o instituție arbitrală specializată în soluționarea prin arbitraj a litigiilor în materia transporturilor și activităților auxiliare transporturilor (activități ale caselor de expediții, activități ale comisionarilor vamali, depozitări, manipulări, servicii de poștă și curierat etc.).

Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (A.R.T.R.I.) este asociația națională emitentă și garantă pentru aplicarea sistemului TIR. În această calitate, ARTRI garantează pentru carnetele TIR eliberate de ea însăși, precum și pentru cele eliberate de toate celelalte asociații străine afiliate la Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU), în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (2) din Normele tehnice de utilizare a regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, aprobate prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1420/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.508 din 8 iulie 2014.

Foto (de la stânga la dreapta): Cristian Șerban (ARTRI), Ramon Valdivia Palma (ASTIC), Marcos Basante (ASTIC), Florinel Andrei (ARTRI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − nine =