Cât de ..." />

Transporturile pe inelul din jurul Mării Suspiciunilor

Cât de oportună mai e construirea Autostrăzii Inelare a Mării Negre, acum, când devin tot mai vizibile consecințele crizei mondiale asupra UE? Judecând după sfârșitul jalnic al proiectului Nabucco, e posibil ca și această intenție să eșueze la fel.

Cauza ar fi aceeași: lipsa banilor. Deși acest nou Drum al Mătăsii e vital pentru europeni, suspiciunile dintre statele regiunii îl fac încă imposibil.

Pe 19 aprilie 2007, pe când valul crizei nu ajunsese încă în estul Europei, statele membre OCEMN au semnat la Belgrad un acord, prin care conveneau să construiască o autostradă inelară în jurul Mării Negre. Proiectul e faraonic.

Dacă luăm ca punct de pornire orașul Izmail, din sudul Basarabiei, aflat acum în Ucraina, autostrada merge spre Odesa, Herson, până la Berdiansk. Kievul nu acceptă încă proiectul, dar nici UE nu a insistat. Ucraina și Turcia au cel mai lung litoral la Marea Neagră.

Facem apel către CE pentru ca regiunea Mării Negre să devină prioritate zero şi să dezvolte o strategie europeană a Mării Negre, împreună cu un plan de acţiune, care să includă proiecte pilot, cu o implicare cât mai largă a operatorilor importanţi şi a partenerilor regionali, în mod special pe următoarele zone de cooperare: dezvoltare economică sustenabilă, cercetare şi inovaţie tehnică, îmbunătăţirea conectivităţii şi comunicaţiei, protejarea mediului”

(Silvia – Adriana Ţicău, europarlamentar, vicepreședintele Comisiei de Transporturi din Parlamentul European)

Drumul trece mai departe în Rusia, spre Rostov-pe-Don, Pavlovskaia, unde Moscova a construit o excelentă derivație spre Soci. Regiunea e încă un șantier uriaș pentru Olimpiada din 2014.

De la Pavlovskaia, drumul continuă spre Kislovodsk, Piatigorsk, Beslan, Vladikavkaz. Străbate deci Caucazul, poarta spre Asia Centrală și spre acest nou Eldorado al Orientului. Din Rusia, autostrada ar trebui să treacă spre Georgia, până la Tbilisi.

Cele două țări nu și-au reglat încă diferendele și nici perspective nu sunt: Georgia nu renunță la teritoriile invadate de tancurile lui Puțin, iar Rusia se declară o victimă a… Georgiei! Din Georgia, o variantă a autostrăzii trece în Azerbaidjan, până la Baku și Caspica. Aici e marea miză a proiectului. S-a conceput și o derivație Tbilisi – Armenia.

Ruşii nu se înţeleg cu georgienii, declarându-se… victimele acestora!

De la Tbilisi, inelul continuă prin Georgia , spre Batumi, pe țărmul Mării Negre şi intră în Turcia. Merge apoi spre Trabzon (vechiul Trapezunt), Samsun şi Istanbul.

Aici există deja o derivație, ce duce spre Alexandroupolis, în Grecia, merge spre Durres, în Albania, ajungând în Muntenegru. De la Istanbul, continuă spre Edirne, trece în Bulgaria spre Veliko Tîrnovo, de unde se desprinde varianta spre Niș, în Serbia.

De la Veliko Tîrnovo, șoseaua continuă spre Ruse, trece la Giurgiu în România. Merge spre București, Buzău, Tecuci, Bârlad, Huși, Chișinău, până la Tiraspol, unde… se înfundă. Fără legătură spre Izmail, de unde, convențional, am pornit.

Nu pare justificată economic urcarea spre Huși, când mai economicos ar fi fost ca șoseaua să meargă spre Galați, să treacă spre Giurgiulești, iar de-acolo spre Izmail. România a vrut să bifeze însă că are deja o mare parte din acest inel deja construită.

La români, ca la şosea. Cu excepția câtorva porțiuni de drum expres, cea mai mare parte din cei 417 kilometri de pe teritoriul României are regim de șosea. Modernizarea ar costa peste două miliarde de dolari. România nu are bani nici să termine Centura Bucureștilor.

În noiembrie 2010, președintele Medvedev şi omologul său Ianukovici au semnat un acord de construire a unui pod peste Strâmtoarea Kerci, ce va face parte din viitoarea autostradă. Podul va lega Marea Azov de Marea Neagră.

Rusia grăbeşte construirea „Drumului Mătăsii“ în jurul Mării Negre şi din perspectiva dezvoltării infrastructurii de transport pentru Olimpiada de Iarnă 2014, de la Soci. În plus, a propus elaborarea unui program pentru Coridorul de transport Europa – Caucaz – Asia. Acesta ar porni din Franţa şi ar trebui să ajungă în China. Inelul de la Marea Neagră e prevăzut ca verigă a sa.

Cine mai vine la festin?

Moscova se teme deci de apropierea Occidentului de Asia Centrală, ce ar trebui să rămână un El Dorado rusesc. Realitatea însă contrazice categoric pornirile Kremlinului.

Rusia nu mai e unica mare putere la Marea Neagră, chiar dacă are o flotă uriașă în Crimeea. Ea percepe orice apropiere a UE și SUA de Marea Caspică numai prin perspectiva confruntării militare.

Gânditorii de la Bruxelles concep planuri „din cuțite și pahare”. Au lansat deja două documente programatice: „Strategia UE la Marea Neagră“ și „Sinergia Mării Negre“, lansat în 2007. Nu uită nici respectarea drepturilor omului. Ar mai fi un amănunt: banii. Și aici se blochează.

America însă propune, nu impune un proiect de deschidere a lumii lui Aladin de la Caspica, prin legătură directă cu Marea Neagră. Dacă va întâmpina rezistență, Strategia Națională prevede obținerea accesului la resursele naturale „prin orice mijloace”.

Rusia e singura cu ieșire la ambele mări. Totuși, influența ei e în curs de prăbușire.

În locul Rusiei, se insinuează Turcia, pe vechile urme ale otomanilor, prin intermediul Azerbaidjanului, altădată colonie turcică, rusească, sovietică…

Apariţia uneia din cele mai puternice armate NATO la Caspica e o ameninţare clară pentru Rusia că va pierde Caucazul şi ieşirile spre mările din sud, susține Viktor Iaduha, într-un studiu publicat de Rosbalt.

Azerbaidjan şi Turcia au început să construiască o armată unificată, a declarat Zahid Orudzh, membru al Comisiei de securitate şi apărare din Parlamentul de la Baku.

Demnitarul consideră că formula amintită de cooperare între părţi trebuie să difere de formula adoptată deja „O naţiune – două state” şi să sune astfel: „O naţiune, o singură armată”. „În această direcţie, există posibilitatea perfecţionării armatei, prin aplicarea standardelor NATO. În domeniu, Azerbaidjanul şi Turcia întreprind mişcări strategice comune”.

Totuşi, Armenia şi Karabahul nu sunt problemele principale şi indispensabile în marele joc ce se derulează acum în Transcaucazia. Importanţa regiunii nu constă doar în tranzitul hidrocarburilor, dar şi în faptul că e cel mai scurt drum din Europa spre rezervele bogate de petrol de la Caspica şi din Asia Centrală, precum şi prin faptul că e o platformă excelentă de monitorizare a Iranului şi nordului Caucazului. De aceea, în joc s-a prins nu numai Turcia.

În 2012, Israel a furnizat Azerbaidjanului cele mai sofisticate arme, în valoare de 1,6 miliarde de dolari, inclusiv lansarea unui joint-venture de producere de drone. Azerbaidjanul e lider mondial la ritmul reînarmărilor, iar în spatele lui e Turcia, mult mai activă decât Rusia la Marea Caspică și Marea Neagră. Inelul Mării Negre poate fi eficient pentru Transporturi doar dacă puterile din regiune vor opta pentru cooperare. Acest lucru va fi realitate numai dacă interesele SUA va coborî mai insistent pe aceste pământuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 7 =