<..." />

Transporturile au pierdut peste 900 milioane de lei la rectificare

Guvernul a operat prima rectificare bugetară din acest an, prin care a tăiat bugetele mai multor ministere şi autorităţi naţionale, între care ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii. foto 

„Câştigătoare” la rectificare sunt ministerul Dezvoltării Regionale, Justiţia, Internele, SRI, SIE, DNA şi CSM. Potrivit analiştilor, aceste tăieri sunt necesare din cauza faptului că statul nu poate constitui bugetul în lipsa unei creşteri economice sustenabile. 

Potrivit Romania Liberă, pentru banii pierduţi (“necheltuiţi”) de ministerul Transporturilor nu există prea multe explicaţii, poate că privatizarea CFR Marfă ori o nouă majorare a preţului biletelor la CFR Călători în perioada următoare ar putea să limpezească lucrurile.

Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 miliarde lei, prin creşterea veniturilor la nivelul autorităţilor locale, dar scăderi de încasări la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii.

Premierul Victor Ponta a anunţat că o a doua rectificare a bugetului va fi operată în octombrie, lucru stabilit cu delegaţia FMI, BM şi Comisia Europeană.

Tăieri de cheltuieli

• Ministerul Agriculturii – 61,1 milioane lei, de la 17,28 miliarde lei buget

• Ministerul Culturii – 5,2 milioane lei, de la 578 milioane de lei iniţial

• Ministerul Economiei – 6,3 milioane lei, de la 1,26 miliarde de lei

• Ministerul Fondurilor Europene – 53,5 milioane lei, de la 184 milioane lei

• Ministerul Transporturilor – 953,5 milioane lei, de la 7,29 miliarde lei

• Secretariatul General al Guvernului – 535,7 milioane lei, de la 7,35 miliarde lei

• Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară – 53,3 milioane lei, de la 448 milioane lei

• Ministerul Tineretului şi Sportului – 20,7 milioane lei, de la 406,4 milioane lei

• Preşedinţie – 16.000 lei, de la 26 milioane lei

• Camera Deputaţilor – 168.000 lei, de la 211,6 milioane lei

• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – 18.000 lei, de la 61,1 milioane lei

• Curtea Constituţională – 271.000 lei, de la 15,26 milioane lei

• Avocatul Poporului – 113.000 lei, de la 5,6 milioane lei

• Consiliul Naţional al Audiovizualului – 117.000 lei, de la 8,4 milioane lei

• Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor – 642.000 lei

• Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – 167.000 lei, de la 9,94 milioane lei

Alocări suplimentare

• Ministerul Sănătăţii – peste 1 miliard lei, de la 8,68 miliarde lei buget iniţial

• Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – 943,3 milioane lei, de la 2,55 miliarde lei

• Ministerul Justiţiei – 159,6 milioane lei, de la 2,34 miliarde lei

• Ministerul Public – 20,5 milioane ei, dintre care 2,9 milioane lei pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, de la 654,9 milioane lei

• Ministerul Afacerilor Interne – -228,3 milioane lei, dintre care 116,2 milioane lei pentru activităţile restante ce fac obiectul Primei Anexe Detaliate Extinse a contractului cu EADS, de la 8,3 miliarde lei

• Ministerul Apărării – 156,2 milioane lei, de la 5,64 miliarde lei

• Ministerul Afacerilor Externe – 51,3 milioane lei, de la 636,5 milioane lei

• Serviciul Român de Informaţii – 30 milioane lei, de la 1,04 miliarde lei

• Ministerul Mediului – 31 milioane lei, de la 2,2 miliarde lei

• Serviciul de Informaţii Externe – 10 milioane lei, de la 182,6 milioane lei

• Senat – 184.000 lei, de la 85,6 milioane lei

• Agenţia Naţională de Integritate – 3,6 milioane lei, de la 27,2 milioane lei

• Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – 300.000 lei, de la 248,5 milioane lei

• Consiliul Superior al Magistraturii 8,6 – milioane lei, de la 89,5 milioane lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 5 =