Transportul rutier de mărfuri va fi afectat cel puțin până la sfârșitul anului

Analiștii germani spun că transportul rutier de mărfuri va fi afectat de pandemia de COVID-19 cel puțin până la sfârșitul anului, iar dacă nu apare un val doi, indexul de transport se va apropia din nou de valorile înregistrate înainte de criză.

Potrivit Infotrucker, pandemia de COVID-19 a avut un efect de domino și a “băgat” în criză o industrie după cealaltă. Concedieri la nivel internațional, evenimente anulate, închideri de unități de producție, porturi și centre de logistică goală, zboruri anulate și restricții de natură socială. Toate acestea sunt rezultatele pandemiei care duc spre o nouă criză economică.

Experți guvernamentali, institute economice și reprezentanți ai băncilor anunță zilnic care este situația din punct de vedere economic, într-o perioadă în care viața începe să revină la normal. Au început să se redeschidă magazine, industria auto a reînceput producția, iar de la jumătatea lunii iunie se va putea călători din nou.

Totuși, încă nimeni nu poate prognoza cât va dura această criză și care sunt urmările pandemiei de COVID-19. Există însă un index care reflectă cu o acuratețe destul de mare ceea ce se întâmplă în industrie, și anume numărul de kilometri parcurși pe drumuri taxabile de camioane.

Dacă repornește industria, se redeschid magazine și restaurante sau se poate călători din nou, totul se resimte în segmentul de transport mărfuri. Și tocmai de aceea cifrele acestea sunt indicator destul de clar al situației din economie.

Biroul federal pentru transportul de mǎrfuri din Germania (BAG) și Institutul de Statistică (Destatis) comunică lunar acum indexului de trafic pentru vehicule comerciale, adică numărul de kilometri parcurși de camioane și pentru care se plătește taxa de drum în Germania. Acest index reprezintă situația reală în ceea ce privește transportul rutier de mărfuri și ia în calcul camioanele, cu minim patru axe, plătitoare de taxă de drum.

Pentru că sistemul de plăți este digitalizat, după cinci zile toate informațiile sunt disponibile online, iar după ce în iulie 2018 s-a stabilit că trebuie plătită o taxă de drum pentru transportul de mărfuri pe toate drumurile naționale, indexul de trafic este relevant pentru a trage o concluzie asupra situației economice.

Ținând cont de situația actuală declanșată de pandemia de COVID-19, începând de la jumătatea lunii aprilie Biroul federal pentru transportul de mǎrfuri din Germania (BAG) și Institutul de Statistică (Destatis) au decis publicarea zilnică a indexului de transport, în loc să anunțe actualizările lunar.

În luna aprilie, de exemplu, indexul de trafic a scăzut cu 10.9%, comparativ cu luna anterioară și cu un punctaj mediu de 97.4 a ajuns la cel mai mic nivel din 2005, anul în care a fost calculat pentru prima oară. În paralel, PIB-ul a scăzut în perioada ianuarie – martie 2020, comparativ cu ultimul trimestru din 2019, cu 2.2%. Aceasta a fost cea mai mare scădere de la criza financiară din 2008/2009 și una dintre cele mai mari de la reunirea Germaniei.

În luna mai s-a înregistrat o ușoară creștere, dar cifrele sunt încă mici comparativ cu perioada de dinaintea crizei. Media săptămânală în februarie era constant la 114 puncte în indexul de trafic, iar acum este undeva între 98 și 104 puncte.

În prima parte din luna mai, companiile de transport cu camioane înmatriculate în Germania au avut o scădere de 9% în ceea ce privește numărul de kilometri parcurși, în timp ce companiile internaționale au avut o scădere de 17%. Acest lucru reiese și din raportul BAG în ceea ce privește traficul de frontieră unde s-au înregistrat scăderi masive la granițele cu Franța, Luxemburg, Belgia, Polonia și Cehia.

Pe finalul lunii mai a fost înregistrată o revenire pe care o resimt în special companiile de transport străine. Astfel, indexul de trafic pentru companiile de transport cu camioane înmatriculate în Germania au avut o scădere de 6.4% în ceea ce privește numărul de kilometri parcurși, în timp ce companiile de transport străine au avut o scădere de 8.6%.

În ciuda acestor creșteri, sondajul derulat de BAG în rândul companiilor de transport din Germania, arată că, în ciuda ridicării unor restricții situația nu s-a îmbunătățit considerabil în ceea ce privește comenzile de transport.

Din raportul BAG reiese și că optimismul companiilor germane este moderat și în ceea ce privește situația din lunile următoare. Astfel, analiștii prevăd că abia spre final de an, dacă nu apare un val doi al pandemiei, indexul de transport se va apropia din nou de valorile înregistrate înainte de criză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 5 =