Transportatorii se revoltă: RCA a crescut mai mult decât ni s-a promis. Vezi reacția ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, marți, o ședință de lucru cu reprezentanții celor nouă societăți de asigurare autorizate să vândă polițe RCA, având ca temă verificarea încadrării noilor tarife în plafonul de majorare de 50% convenit prin protocolul încheiat pe 22 decembrie 2015 și reiterarea angajamentului de continuare a demersurilor comune menite să conducă la normalizarea pieței RCA. foto

Discuțiile au fost conduse de președintele ASF, Mișu Negrițoiu, Marius Vorniceanu, vicepreședinte al ASF, și de echipa de supraveghere a sectorului de asigurări, se arată în comunicatul instituției.

Întâlnirea la care au participat societățile – Allianz-Tiriac, Uniqa, Asirom, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins, Generali, Groupama si Omniasig – „face parte din acțiunile ASF de monitorizare continuă a implementării Protocolului rezultat în urma discuțiilor cu asociațiile reprezentative ale transportatorilor și asiguratorilor”.

„Inventarierea pozițiilor celor nouă societăți a relevat respectarea – cu unele excepții marginale, pe categorii de produs – plafonării majorărilor de tarif la 50%, confirmând faptul că noile contracte de asigurare obligatorie RCA încheiate cu transportatorii se înscriu în linia asumată prin Protocolul din decembrie 2015”, subliniază ASF.

În acest context, reprezentanții instituției subliniază necesitatea diferențierii între anumite prețuri de ofertă generate automat de sistemele societăților de asigurare, care pot depăși în unele cazuri plafonul de majorare de 50%, și tarifele finale din contractele încheiate cu societățile de transport.

Asiguratorii au reconfirmat la întâlnirea de marți că nu vor depăși limita convenită, cu atât mai mult cu cât în prezent au posibilitatea de a renegocia condițiile de preț, după recenta eliminare din Norma RCA a plafonării reducerilor, aceștia putând oferi practic discounturi oricât de mari, potrivit comunicatului citat.

„Noi monitorizăm permanent situația de pe piața RCA și îi invităm pe transportatori să ne semnaleze eventualele cazuri în care ofertele avansate de asiguratori nu se încadrează în plafonul de majorare de 50% sau dacă se află în imposibilitatea de a-și asigura autovehiculele la societăți care respectă plafonul”, a declarat Mișu Negrițoiu, președintele ASF.

Cât privește măsurile pe termen mediu menționate în Protocolul din 22 decembrie 2015, ASF a constituit un Grup de lucru dedicat problematicii RCA, cu participarea UNSAR – asociația profesională a asiguratorilor, precum și a asociațiilor patronale din transporturi, obiectivul fiind definitivarea unui set de propuneri de reglementare și de acțiuni cu grafice de execuție, pentru fluidizarea cât mai grabnică și sustenabilă a pieței RCA. „Concluziile Grupului de lucru vor fi făcute publice pe măsura ce lucrările vor avansa”, se arată în comunicatul ASF.

În același timp, ASF susține că va continua dialogul activ cu părțile implicate și evaluarea periodică a respectării angajamentelor din Protocolul iîcheiat cu transportatorii și asiguratorii.

Transportatorii sunt nemulțumiți

Întâlnirea dintre ASF și reprezentanții societăților de asigurări vine pe fondul nemulțumirilor transportatorilor, care susțin ca a fost încălcat protocolul semnat la finalul lunii decembrie și caă RCA-urile s-au scumpit mai mult decât prevede documentul.

„În cazul în care se va dovedi că întâlnirea din 22 decembrie 2015 a fost doar o încercare de inducere în eroare a transportatorilor, pentru a se obține încetarea protestelor, pe lângă acțiunile noastre viitoare, vom deschide o acțiune în instanță împotriva ASF, care încalcă mai multe legi internaționale”, se arata într-un comunicat transmis de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Sursa: Ziare.com

1 comment

  1. Viorel Zdraila SC BZV Trans Com SRL

    In situatia in care eu sant vinovat de producerea accidentului sant deacord ca aceasta masura sa-mi fie aplicata iar in situatia in care eu am fost corect (responsabil) sa nu mi se aplice acea crestere, ci din contra sa se dea o reducere la polita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + eighteen =