Transportatorii nu primesc nimic pentru taxarea percepută de stat

Statul român a crescut taxele și impozitele pentru transportatori. Până și impozitele la diurna pe intern. Partea gravă e că nu oferă feed-back transportatorilor. Nu face nimic ca aceștia să lucreze fluent, profitabil.

Ce se întâmplă în România seamănă poate cu fiscalizarea primitivă din secolul al XIX-lea: statul strângea biruri, apoi nu-l interesa dacă producătorii puteau sau nu să-și continue activitatea. După ce colectează taxele, statul inteligent lasă în urmă firme pe la care să mai treacă. Orice dialog cu transportatorii pe această temă ar fi instructiv.

Fiscalitatea e prea împovărătoare

L-am întrebat pe cărăuşul Gheorghe Vlase din Slobozia ce ar trebui să ofere statul pentru banii luați. Am primit un răspuns paradoxal, nu-l intuisem: „Banii pe care-i plătesc, prin taxe și impozite, să se întoarcă la mine”. Cum anume? Vlase a continuat: „Drumuri moderne, specialiști bine pregătiți, pe care să-i pot angaja fără școlarizare”.

Vlase spune că nu e de acord cu fiscalitatea excesivă, dar că în fond aceasta „poate fi oricât. Cu cheltuieli justificate, pe criterii de performanță, nu mă mai deranjează. Mă ghidez după criterii de performanță, de la rodarea camioanelor la consumul de carburant și cele specifice (uleiuri, filtre, anvelope etc.). Problema e: fac profit pentru a avea de unde plăti? Îmi țin cheltuielile sub control?”.

Pe de altă parte, Gabriel Zidaru din Ploieşti crede că problema multiplicării impozitelor și taxelor, „o tentativă a guvernanților de a aduce bani”, e „foarte delicată: ajungem să ne judecăm cu statul. Din cauza incompetenței unor agenți constatatori, greul cade pe noi: juriști, contestații, timp pierdut prin procese”. Într-un fel, Zidaru e de acord cu Vlase: „Fiscalitatea e excesivă. De aceea, raportul costuri – cheltuieli trebuie urmărit extrem de atent”.

Gheorghe Vlase, Slobozia: „Nu mă deranjează fiscalitatea dacă cheltuielile sunt pe criterii de performanță”

Insolvenţa, bat-o vina!

Transportatorul Valeriu Culipei explică: „În Suceava sunt 500 – 600 de firme de transport. Majoritatea operează cu mașinile în UE. Trag cinci ani de ele, 600.000 km, apoi le dau înapoi. Ori pun firma în insolvență – cea mai mare mârlănie, pe care statul ar trebui s-o oprească”. Culipei e şi contra caselor de expediţie, pe care le califică drept „căpușe pentru transportatori. O imprimantă, un banking, iar banii ți-i dau la 45 de zile sau niciodată”.

Pentru protecție, propune Culipei, casele de exepediții ar putea prezenta un back-up de 500.000 de euro: „O garanție. Nu eşti plătit, ți-a luat din garanție. Ca banca. Din zeci de mii de case de expediție ar rămâne coloșii, ce au bani și-și fac treaba serios”.

Timbrul de mediu, exagerat

Timbrul la taxa de mediu e cam exagerat, crede Vlase. Sunt firme ce investesc în continuare și n-au nici o problemă. Diferența taxă de timbru – rovignetă nu există. Totuşi, „sunt mulți ce folosesc camioane din 1990. Din 200.000, 85.000 de camioane sunt sub anul 1995”.

Trebuie să diferențiem prestațiile, cum e și afară, afirmă transportatorul: „În Occident, se stimulează achiziționarea camioanelor Euro 6. În Franța nu se mai poate circula cu Euro 3. La noi, mai vezi și Euro 1, și Euro. De ce-și permit unii să ia în continuare Euro 1, 2 şi 3?”.

Zidaru: „Cine-şi permite maşini noi are de câştigat”

Dar cine-şi permite maşini noi are de câştigat, explică Zidaru, e „cea mai înțeleaptă decizie a transportatorului”. După terminarea leasingului, vinde şi-și înnoieşte flota, pentru că cinci ani de exploatare intensă fac întreținerea mai scumpă ca rata de leasing: „Apare neprevăzutul: cade motorul, cutia de viteze, orice altă piesă. Trebuie să capitalizezi, să vinzi la terți ori să faci un nou leasing, la alte mașini noi. Astfel, „cinci ani plătești doar chiria. Costurile pot fi calculate exact. Transportatorul poate să-și facă un buget precis, matematic”, explică managerul.

Sunt necesare reforme…

… crede Vlase. Transportatorul argumentează intelectual: „La istoria antichității am învățat că, atunci când Egiptul nu mergea bine, trebuiau făcute reforme.

Aici e la fel: trebuie reforme și la noi, și la ceilalți, să vedem dacă activitatea noastră e adecvată, nivelul costurilor e în regulă, dacă acestea sunt calculate cu obiectivitate. Abia atunci vom putea judeca fiscalitatea”. Sigur că da, întotdeauna e nevoie de reforme.

Dar şi de înlăturarea parazitării statului, afirmă suceveanul Valeriu Culipei: „Trăiesc bine cei ce au căpușat statul, nu cei care muncesc. Eu plătesc la stat și pretind să se facă ordine măcar la Giurgiu (n.n.: în vamă). Viza de Turcia la șoferi e 200 $. Asigurările CASCO în România sunt mai mari decât în Europa. În Germania costă anual 1.500 € pe camion. În România costă 4.000 €”.

Nu ageamiilor şi şmecheraşilor

Gheorghe Vlase e radical când vine vorba de Educaţie: „Fiscalitatea poate promova progresul cu oameni instruiți. Să nu mai aibă acces orice ageamiu ca patron. Își cumpără camion și n-are legătură cu realitatea”.

La polul opus, sunt unii ce poate au prea multă legătură cu „realitatea”. Culipei explică anume în ce fel: „Nouă ne vine factura la motorină la 15 zile. Alții primesc motorina direct de la Ploiești la prețuri mici, știu ei ce fac. Putem să concurăm?”. Desigur, cu dificultate.

Colac peste pupăză, mai e şi rovinieta. Culipei din nou: „O hibă mare e rovigneta. O golănie. Apoi timbrul de mediu! Am luat un camion Euro 5 în ianuarie 2013… dar putem toți să înlocuim flota? Dacă am face grevă, țara s-ar bloca: «faceți întâi șoselele, apoi plătim». Parcă vorbim la pereți, nu ne ascultă nimeni!”.

Culipei: O ţară de consum
„Cum a fost cu industria, așa se va întâmpla și cu Transporturile. Ne vor aduce polonezii cartofii acasă cu mașinile lor, germanii carnea sau brânzeturile. Am devenit o țară de consum. La Suceava, lucrează doar Egger și Schweighofer, ce fac riglete, peleți, parchet, scânduri, grinzi”.

O problemă: atribuirea plăcuțelor cu datele tehnice
Anglia e singura țară unde toate detaliile tehnice ale camionului sunt pe ușa mașinii, explică Zidaru. Polițistul englez nu mai cere toate datele. Se uită, vede că ai ștampila din 2013 și înțelege că plătești toate taxele la zi. La noi, plăcuţele ar trebui puse de la 1 ianuarie 2014. Iniţial, termenul era 1 iunie a.c.. Se dăduse pentru aceasta o ordonanță.

Zidaru afirmă: „Guvernanții au atribuit confecționarea tăblițelor, în toată țara, unui SRL din București cu doi angajați, cu obiect de activitate vânzarea ambulantă în târguri și oboare. 80 € bucata! Orice firmă le face (tăbliţele – n.n.) cu 10 – 15 lei bucata. Au adăugat o taxă la RAR, de 250 de lei, și pentru cap tractor, și pentru remorcă”.

Amenda era de 10.000 – 20.000 de lei. Transportatorii s-au speriat: aleargă la RAR, măsoară, dă comandă, plătește… S-a amânat, totuşi problema rămâne: cât costă, cine face plăcuţele şi cum s-a atribuit contractul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 16 =