Transportatorii lituanieni se orientează spre Asia Centrală

Pierderea pieței ruse îi nemulțumește pe transportatorii lituanieni, dar ei speră să recupereze parțial aceste pierderi, reorientându-și fluxul de mărfuri în țările din Asia Mijlocie, Uzbekistan, Kazahstan, Kîrgîzstan etc., scrie ziarul Verslo žinios. foto

Transportatorii lituanieni intenționează să își îmbunătățească situația parțial în anul viitor. „În est vedem o tendință de stagnare. Prețurile la resurse energetice, precum petrolul și gazul, scad, și nu vedem nicio perspectivă pentru noi. Miza este pusă pe piețele din Asia Centrală”, îl citează publicația pe președintele Asociației Transportatorilor din Lituania „Linava”, Algimantas Kondrusevičius.

„Sunt piețele din țările Asiei Centrale, Uzbekistan, Kazahstan, Kîrgîzstan, pe care specialiștii noștri în logistică le-au găsit deja. Bineînțeles, nu vor putea înlocui Rusia imensă, dar sperăm că vom evita recesiunea”, a explicat Kondrusevičius. 

Experții lituanieni au vorbit nu o singură data despre reorinentarea transportatorilor pe piețele din țările Asiei Centrale. Astfel, directorul organizației Enterprise Lithuania (agenție necomercială din cadrul Ministerului Economiei din Lituania, în varianta lituaniană – Versli Lietuva), Vadim Ivanov, este încrezut că exportatorii letoni de lactate vor putea recupera în curând pierderile după ce au pierdut piața rusă.

Ivanov a subliniat că în luna noiembrie din 2013, față de noiembrie 2012, exportul de lactate produse de companiile din Letonia s-a redus cu 18,8%. În direcția Rusiei exportul a scăzut cu 76,8%. Analistul a subliniat că pe fundalul interzicerii exportului de lactate în Rusia, în noiembrie a crescut exportul acestei producții în Polonia, Estonia și Belarus. Deocamdată nu pot fi recuperate pierderile din cauza embargoului rusesc, dar tendința de creștere a exporturilor în aceste țări este evidentă. Ivanov mai subliniază că în primele săptămâni sau primele luni este imposibil să redirecționezi tot exportul, dar că în viitor este posibilitatea schimbării pieței, deoarece ultimele date arată că doar exportul în Polonia a crescut de 8 ori, iar în Estonia, de exemplu, cu 68,4%.

De asemenea, a devenit observată creșterea exportului de unt în Uzbekistan, Olanda, Letonia, Azerbaidjan și Germania. În viitor, susține exportul, Lituania are multe posibilități să exporte concomitent pe mai multe direcții, după ce a pierdut piața din Rusia.

Subliniem că, pe lângă interdicția de export la produsele lactate, transportatorii lituanieni sunt supuși unor controale minuțioase la granița cu Federația Rusă, ce periclitează transporturile de marfă și le provoacă pierderi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − nine =