Transportatorii bulgari au renunțat la blocajul de la frontiera cu Turcia

Transportatori bulgari au ridicat, joi dimineaţă, blocajul impus la două puncte de trecere a frontierei bulgaro-turce, anunță presa de la Sofia. Decizia a fost luată după ce ministrul bulgar de externe, Kristian Vighenin, a anunţat că întâlnirea dintre miniştrii transporturilor din Bulgaria şi Turcia se va desfăşura pe data de 17 februarie, şi nu pe 21 februarie, cum fusese stabilit iniţial. foto

De asemenea, s-a comunicat şi că negocierile cu partea turcă sunt aproape de finalizare. Coloane kilometrice de tiruri aşteaptă de trei zile să traverseze frontiera bulgaro-turcă. La punctul de frontieră Kapitan Andreevo, coloanele de camioane au ajuns de zece kilometri, iar la Lesovo, de şapte kilometri. Şeful diplomaţiei bulgare a precizat că ministrul turc al transporturilor a promis o nouă abordare a problemei. 

Transportatorii bulgari au protestat prin blocarea frontierei împotriva nesoluţionării problemei legate de autorizaţiile de transport solicitate Turciei. La 1 februarie 2014, Bulgaria şi Turcia şi-au anulat reciproc autorizaţiile de transport emise, deoarece nu au putut ajunge la un acord în ceea ce priveşte numărul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × five =