Com..." />

Traficul pe Defileul Jiului, deschis de Sărbătorile Pascale

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă că în perioada Sărbătorilor Pascale şi de 1 Mai, Defileul Jiului va fi deschis, traficul fiind restricţionat de semafoare. foto

Atfel, începând de astăzi ora 18:00, până marţi ora 6:00, şoferii vor avea ocazia sa circule pe DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani fără să mai fie nevoiţi să aştepte cu orele la intrările în Defileu, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Având în vedere Hramul Mănăstirii Lainici, circulaţia va fi deschisă şi de joi 24 aprilie, ora 18:00 până sâmbătă, 26 aprilie ora 6:00. 

De asemenea, lucrările vor mai fi întrerupte de miercuri 30 aprilie până luni 5 mai, ora 8:00. Conducătorii auto care vor să ajungă la Lainici sau să treacă prin Defileul Jiului nu vor scăpa, însă, complet de cozi pentru că Defileul rămâne în continuare plin de semafoare, tocmai de aceea conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară, informează Radio România Actualități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + eighteen =