Skytrax, organi..." />

Top 10 cele mai bune companii aeriene din lume

Skytrax, organism de consultanţă specializat în analiza activităţilor companiilor aeriene şi a serviciilor oferite de aeroporturi, a făcut public clasamentul pe 2014 al celor mai bune companii aeriene. foto

Peste 16 milioane de pasageri şi-au dat votul pentru întocmirea topului celor mai bune companii aeriene din lume pe anul 2014, între criteriile luate în calcul de Skytrax figurând condiţiile de zbor, sistemul de rezervare a biletelor sau calitatea serviciilor de la bord. În total, peste 50 de criterii au fost luate în calcul pentru stabilirea acestei ierarhii. 

1. Cathay Pacific (Hong Kong)

A mai obţinut titlul de compania aeriană a anului şi în 2003, 2005 şi 2010. Operează o flotă de 133 de avioane, către 55 de destinaţii, de pe toate continentele.

2. Qatar Airways (compania naţională a Qatarului)

La 1 iulie 2014, Qatar Airways opera zboruri către 141 de destinaţii, din întreaga lume, inclusiv Bucureşti. Flota aflată în exploatare numără 131 de avioane. Din iunie 2013 este sponsor principal al lui FC Barcelona, grupare care îi poartă numele pe tricouri, în schimbul unui contract de 210 milioane dolari.

3. Singapore Airlines (Singapore)

Operează zboruri către 64 de oraşe, din 35 de ţări. În istoria de peste 60 de ani a companiei a existat un singur incident cu morţi în care a fost implicat un avion Singapore Airlines. Pe 31 octombrie 2000, a aeronavă care opera un zbor Singapore-Taiwan-Los Angeles a lovit accidental echipamentul de pe pista aeroportului din Taiwan, murind 83 de persoane dintre cele 179 aflate la bord.

4. Emirates (Dubai)

Fondată în anul 1985, este compania aeriană cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Operează zboruri către 138 de destinaţii, din 78 de ţări.

5. Turkish Airlines (Turcia)

Operează zboruri către 248 de destinaţii, din 105 ţări. Are o flotă de 251 de avioane de transport de pasageri şi nouă aeronave de tip cargo. După anul 1933, avioanele aceste companii au fost implicate în trei accidente pe rute internaţionale şi 18 pe rute interne. Ultimul dintre ele s-a produs pe 27 decembrie 2012, când un Airbus A330, care transporta 278 de persoane şi 10 membri ai echipajului a ieşit de pe pista aeroportului parizian Charles de Gaulle, înainte de decolarea spre Istanbul. Nu s-a înregistrat nicio victimă în urma acestui eveniment.

6. All Nippon Airways (Japonia)

Gestionează o flotă de 232 aparate, iar de la înfiinţare, în 1955, avioanele sale au fost implicate în 55 de incidente, dintre care 10 deturnări. Ultima deturnare a avut loc pe 24 iulie 1999, când un bărbat a deturnat un Boeing 747, omorându-l pe pilot.

7. Garuda Indonesia

Numele Garuda vine de la o pasăre mitologică hindusă. Are 112 aparate, dar pentru 2015 este prevăzută extinderea flotei la 194 aparate. Garuda operează zboruri către 40 de destinaţii interne şi 21 internaţionale.

8. Asiana Airlines (Coreea de Sud)

Operează 77 de zboruri, către oraşe din Europa, America de Nord, Asia şi Oceania. A fost implicată în trei accidente majore, ultimul dintre ele în 6 iulie 2013, când un avion ce efectua o cursă Shanghai – Los Angeles, via Seul, a ratat aterizarea pe aeroportul din San Francisco. Bilanţul a consemnat 3 morţi şi 10 răniţi grav.

9. Lufthansa (Germania)

Deţine în exploatare 279 de avioane şi are zboruri către 215 destinaţii. Are o istorie veche de 88 de ani, fiind înfiinţată după fuziunea a două companii germane, Deutsche Aero Lloyd şi Junkers Luftverkehr, pe 6 ianuarie 1926.

10. Air France (Franţa)

Compania a fost fondată în anul 1933, iar în prezent operează zboruri către 190 de destinaţii. Din flota de 374 de aparate, 118 sunt exploatate de filialele regionale HOP! şi CityJet. Ultimul incident în care a fost implicată compania a avut loc la 1 iunie 2009, când un avion care zbura pe ruta Rio de Janeiro – Paris s-a prăbuşit în Atlantic. Au fost atunci 228 de morţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 12 =