Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit, dar nu cu o nouă taxă auto

Oficialii din Ministerul Mediului au în plan introducerea unei taxe pentru accesul în marile oraşe ale ţării. Aceasta va fi dierenţiată în funcţie de zonă şi norma de poluare a vehiculului.

Cu câteva zile în urmă ministrul mediului, Daniel Constantin anunţa că va prezenta, în perioada următoare, o alternativă la „Timbrul de mediu” recent eliminat. Oficialul a menţionat că noua taxă va fi „un sistem modern, european pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”. Ei bine astăzi, Daniel Constantin a lămurit despre ce fel de taxă este vorba.

„Ne gândim la o soluţie inovativă, la o delimitare a zonelor de acces către centrul aglomerărilor urbane. Un mod prin care şoferii să acceadă în anumite zone ale oraşelor contra unei taxe. Cu cât zona este mai centrală, mai aglomerată, taxarea va fi mai restrictivă. De asemenea, maşinile vor fi taxate cu atât mai drastic cu cât au emisii poluante mai mari. Această delimitare a zonelor va fi făcută de către primării în funcţie de mai mulţi factori precum traficul, aglomeraţia, cantitatea de emisii poluante din atmosferă, etc.”, a declarat în exclusivitate pentru Capital ministrul Daniel Constantin.

Prin urmare, în următoarele zile vom afla detalii despre o taxă care va fi impusă de Ministerul Mediului împreună cu autorităţile locale din marile oraşe ale ţării. Această taxă va fi aplicată diferit în funcţie de zonele delimitate de primării şi de norma de poluare a vehiculului. Astfel, pentru Bucureşti, de exemplu, pot fi impuse mai multe zone cu niveluri diferite ale taxelor, de la periferie către centru, iar şoferii vor trebui să plătească pentru accesul în fiecare dintre acestea. Totodată, la valoarea taxei va fi luată în calcul şi norma de poluare a vehiculului, pentru maşinile mai poluante (nonEuro, Euro1 sau Euro 2) urmând să fie achitat un tarif mai mare decât pentru vehiculele noi (Euro 5, Euro 6). Proprietarii maşinilor electrice sau hibride ar putea fi scutiţi de această taxă.

Deocamdată nu au fost calculate nivelurile taxelor, nu au fost delimitate zonele de acces şi nici nu a fost gândit un mod de aplicare, însă exemple de impunere a unor taxe similare sunt disponibile în multe dintre marile aglomerări urbane din întreaga lume.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − one =