Teodorovici: Transporturile, cel mai mare risc de pierdere de fonduri europene

Sectorul transporturilor este cel în care ţara noastră riscă să piardă cei mai mulţi bani europeni, din cauza contractelor încheiate pe valori foarte mari, a recunoscut, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de Capital.

El a susţinut, însă, că România poate ajunge la o rată de absorbţie de 80% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune. „Sectorul Transporturi este sectorul care reprezintă cel mai mare risc de pierdere pe fonduri europene şi pentru faptul că au fost contracte de valori foarte mari, dar şi din cauza problemelor binecunoscute din anii trecuţi”, a spus ministrul Fondurilor Europene. 

De asemenea, el a atras atenţia responsabililor din Ministerul Transporturilor să implementeze cât mai repede contractele pentru căile ferate ERTMS.

„Oamenii de la Transporturi care se ocupă de aceste proiecte ar trebui să se concentreze foarte mult pe a realiza cât mai repede acele proceduri şi să implementeze acele contracte cât mai repede. Riscul de pierdere de bani pe acele proiecte nu prea există, pentru că ele vor fi transpuse pe următorul cadru financiar în cazul în care finalizarea lor nu va fi posibilă până la finalul anului 2015”, a spus Teodorovici.

„Numai că va trebui să găsim soluţii alternative la aceea ce rămâne acum dislocat pe actualul cadru financiar, pentru că acele proiecte aveau o sumă alocată, iar dacă ele vor fi trecute dincolo, pe cealaltă zonă, automat ce este pe acest cadru financiar rămâne neacoperit. Aici trebuie să găsim noi soluţii”, a completat el.

Pentru a nu pierde banii europeni pentru Transporturi, ministrul Teodorovici a invocat ca soluţie ca proiectele care deja au fost realizate din bani de la bugetul de stat ori din împrumuturi de la instituţii financiare internaţionale să fie trecute ca fiind proiecte europene, iar România să ceară Comisiei Europene rambursarea acestor fonduri din bani europeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 2 =