Comisia Europeană în cola..." />

Telefonul mobil şi siguranţa rutieră

Comisia Europeană în colaborare cu IRU (Uniunea internaţională a transporturilor rutiere) au avut iniţiativa realizării unui studiu ştiinţific privind accidentele în care sunt implicate vehiculele mari. Studiul a urmărit nu numai aspecte statistice, dar mai ales depistarea cauzelor care duc la producerea acestor accidente. foto

ETAC – European Truck Accident Causation (Cauzele accidentelor în care au fost implicate camioane în Europa) – a analizat 624 de accidente. În 85,2% din cazuri, accidentele se produc din cauza erorilor umane.

Totuşi doar 25% dintre acestea sunt produse de şoferii de camioane. Potrivit ETAC, neatenţia este una dintre principalele cauze ale accidentelor produse în coloană (12,8%) precum şi ale celor în care este implicat un vehicul mare. 

Conducerea vehiculului este o sarcină complexă care cere şoferului capacitatea de a folosi şi a coordona mai multe aptitudini şi deprinderi. Orice moment în care atenţia acestuia este distrasă sporeşte riscul de producere a unui accident.

Folosirea telefonului mobil în timpul condusului distrage atenţia şoferului la nivel:
• fizic (folosirea mâinilor pentru tastare);
• vizual (când inspectăm ecranul telefonului, ochii nu se mai concentrează pe şosea);
• auditiv (sunetul telefonului şi chiar conversaţia în sine distrag atenţia şoferului);
• cognitiv.

Distragerea cognitivă a conducătorului auto care foloseşte telefonul mobil în timpul rulării este însă de departe cea mai gravă. În acest caz, folosirea dispozitivelor hands-free nu mai are nici o relevanţă. Studiul a demonstrat că purtarea unei conversaţii telefonice în timpul condusului afectează atenţia, dar şi calitatea judecăţilor efectuate în acest timp. Cu alte cuvinte, două sarcini mentale se desfăşoară în acelaşi timp şi se suprapun în mod nefericit. Conversaţia telefonică solicită creierul concomitent cu condusul vehiculului. AMBELE SARCINI SOLICITĂ ACELEAŞI PORŢIUNI ALE CREIERULUI. În acest mod apar în mod inevitabil ERORI care, în cazul şofatului, pot fi fatale.

Efectele imediate şi vizibile sunt încetinirea reacţiilor în trafic, nedetectarea la timp a semnalelor, lipsa sau întârzierea semnalizării manevrelor de către şoferul care vorbeşte la telefon, frânarea cu întârziere ş.a. – adică reacţii încetinite şi decizii luate cu întârziere.

În concluzie, conform studiului ETAC, folosirea telefoanelor mobile în timpul condusului creşte probabilitatea producerii de accidente şi este cauza principală a spitalizării unei persoane din patru accidentate. Cei care folosesc foarte mult telefonul mobil în timpul condusului sunt de două ori mai expuşi accidentelor decât aceia care reduc la minim această activitate.

În mod tangenţial, nu este de neglijat nici faptul că pietonii care traversează strada cu telefonul mobil la ureche suferă de aceeaşi degradare a atenţiei şi devin mai uşor victime ale accidentelor rutiere.

Interesant este şi faptul că folosirea dispozitivelor hands-free nu oferă deloc mai multă siguranţă. Este adevărat că „ascultatul” singur reduce capacitatea de conducere a şoferului cu numai o treime. Dar, convorbirea telefonică nu este o ascultare pasivă (ca ascultarea unei melodii, de exemplu), ci presupune atenţie şi comunicare activă, solicitând creierul în consecinţă.

Îngrijorate de aceste concluzii, mai multe organisme naţionale au declanşat campanii de securitate rutieră cu tema „Fără mobil când eşti la volan”.

La rându-i IRU a întocmit acest sumar de recomandări:
• NU apela sau nu răspunde la telefonul mobil în timpul rulării vehiculului;
• Activează serviciul de mesagerie vocală atunci când conduci;
• Opreşte vehiculul ca să verifici periodic telefonul sau planifică pauze pentru efectuarea convorbirilor;
• NU citi şi nu trimite niciodată mesaje SMS în timpul condusului;
• Nu căuta niciodată un număr în telefon atunci când conduci;
• Şoferii profesionişti care trebuie să comunice cu baza sunt sfătuiţi să reducă la strictul necesar aceste convorbiri. Convorbirile în interes personal, cu excepţia urgenţelor, fireşte, se pot efectua în perioadele de pauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − three =