Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentr..." />

Teama de propria istorie

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni a reușit performanța să editeze studiul monumental „Aromânii, meglenoromânii, istroromânii. Aspecte identitare și culturale”. Cartea are 788 de pagini și a fost coordonată de profesoara Adina Berciu-Drăghicescu. Banii au venit de la Departamentul Românilor de Pretutindeni.

Pe lângă aspecte diacronice, referitoare la școlile, bisericile și viața socială a românilor din sudul Dunării, am remarcat și documentarea la zi despre conaționalii noștri din Albania, Macedonia, Grecia, Croația, mai puțin din Bulgaria.

Un tânăr cercetător, Dorin Lozovanu, de la Chișinău, semnează trei studii în această carte: „Aromânii din Albania. Aspecte etnodemografice și identitare”, „Meglenoromânii – aspecte istorice, geografice, etnoidentitare și etnodemografice”, „Caracterizarea geografică, istorică și culturală a minorității istroromâne din Croația”. Petăr Atanasov scrie despre „Cântece și hore de Rusalii, comune la meglenoromâni și macedoneni”.

Cartea reflectă eforturile unor cercetători ce vor să arunce câteva raze spre bezna în care se sting conaționalii noștri din sudul Dunării. Timp de o sută de ani, statul român a făcut unele eforturi pentru conservarea lor, dar s-a izbit de agresivitatea autorităților ce reprezentau popoare care au colonizat mult mai târziu regiunea și care au vrut și vor să-și impună prezența prin anihilarea etniei autohtone – românii, cu toate denumirile lor regionale.

Este grav să constați asemenea porniri primitive chiar și la unele țări ce pretind că ar fi europene: Grecia, Bulgaria, Macedonia și Serbia. Trebuie specificat că, în afară de Voivodina, nici o țară din sudul Dunării nu recunoaște existența minorității românești pe teritoriile lor. Prin urmare, mai încet cu prietenia româno-bulgară/sârbă/elenă/albaneză!

Arhivele de peste un veac arată cum îi aruncau sârbii și bulgarii pe preoții aromânilor în Dunăre, cu colac și lumânare pe piept.

Lucruri despre care nu vorbim

Desigur că, în mare parte, vinovată e tot România. Nu e locul aici să reamintim cum au pierdut parlamentarii noștri confruntările din Consiliul Europei referitoare la vlahii din Timoc și de pe Valea Timocului, ce nu ar fi români. Noi nu avem curajul să spunem adevărul până la capăt despre originea noastră. Vorbim frecvent despre „romanitatea balcanică”, „romanitatea sudică”, dar nu pomenim nimic despre rolul pe care l-a avut substratul în etnogeneza românilor de la sud și nord de Dunăre. E de-a dreptul comic că bulgarii se consideră urmașii tracilor, iar cercetătorii români încă se tem să rostească acest adevăr elementar.

Populaţia oraşului Moscople

anul 1750: 45.000 de locuitori

anul 1788: 60.000 de locuitori

anul 2000: 700 de locuitori

Vorbind despre această carte, profesorul Nicolae Șerban Tanașoca nu pomenește nimic de acest adevăr istoric simplu: mai întâi au fost traco-dacii, altfel nu s-ar putea explica unitatea lingvistică şi spirituală a românilor din sudul și nordul Dunării. Mai e puțin și grecii vor susține că războinicii lui Alexandru Macedon vorbeau grecește, deci erau greci. Nimeni nu neagă importanța factorului latin în istoria noastră, dar eludarea substratului e cel puțin o gravă eroare. Fiindcă dacă ne revendicăm exclusiv de la romani reprezentanții popoarelor din sud vor spune mereu că și noi am fost niște coloniști oarecare. Chiar în vatra noastră.

Moscopole, (albaneză Voskopojë, Voskopoja; aromână Moscopole; greacă Μοσχόπολις, Moscopolis sau Moschopolis; macedoneană Москополе, Moskopole; sârbă: Москопоље, Moskopolje) e acum un mic sat din sud-estul Albaniei, la 18 km la vest de Korçë, în munții din sud-estul Albaniei, la o altitudine de 1.160 de metri. În secolul al XVII-lea era cel mai mare oraș din Balcani, centru cultural și comercial al aromânilor. Aici a apărut prima tipografie din Balcani. Orașul a fost distrus în întregime în 1788 de către albanezii lui Ali Pasha, când avea peste 60.000 de locuitori.

„E indispendabilă cunoașterea istoriei romanității balcanice pentru cine vrea să înțelegaă desfășurarea istoriei românilor ca entitate romanică specifică”, susține profesorul Tanașoca. Un lucru e cert: nu putem înțelege istoria romanității nord-dunărene, fără să cunoaștem istoria romanității balcanice. Au puncte comune, de la onomastică și tradiții, la vlahiile constituite la sud de Dunăre, la stilul de viață.

Latina populară originară

Incontestabil, toate graiurile descind dintr-o latină populară, variantă a latinei, care e comună și a dat româna comună primitivă, din care descind toate dialectele actuale, ce au evoluat oarecum divergent. Un alt lucru esențial e că istoria romanității nu e cunoscută. Primele mărturii scrise despre români vin de la sud de Dunăre. Cu sute de ani înainte. Nu au fost adunate la un loc toate izvoarele. În Serbia medievală, există o sumedenie de izvoare, cum sunt diplomele regilor sârbi. Ce nu au fost publicate din secolele al XI-lea – al XII-lea.

Nu ne mai oprește nimeni să le publicăm. După cum nimeni nu ne interzice să cercetăm inscripțiile aromâne, săpate în piatră cu mult înainte să vină romanii în Balcani. În acest sens, merită citite cărțile lui Boris Stefanovski din Skoplije.

Tanașoca povestește că, prin anii 1950, Ion Coteanu a lansat o teorie stranie: istroromâna – un dialect – a devenit limbă, fiindcă s-a încărcat cu elemente sârbești. Prin împrumuturi de cuvinte. Acesta era preludiul teoriei că în Basarabia se vorbește altă limbă decât româna – limba moldovenească – pentru că s-a încărcat cu elemente rusești. Teoria lui Ion Coteanu avea un accent politic. Teoria a revenit în actualitate.

Tracii, substratul originar din Balcani, bunii noştri

„Au existat și savanți ce au încercat să conteste și consangvinitatea, și comunitatea de limbă din sudul și nordul Dunării. Așa a fost șovăielnic și marele istoric A.D. Xenopol. Victor Papacostea vorbea despre complexul continuității: le era frică, după lansarea teoriilor lui Roesler, să spună că românii au vreo legătură mai puternică cu românii din sudul Dunării, pentru ca nu cumva să fim acuzați că am venit din sud către nord”, spune profesorul Tanașoca.

Și uite-așa gura savantului adevăr grăiește. Ne e frică să vorbim despre rolul decisiv al substratului în etnogeneza noastră. Iar dacă am afirma acest lucru răspicat probabil că grecii, sârbii, bulgarii și ceilalți ar pricepe mai ușor că românii au dreptul la existență în țările lor, fiindcă nu au venit cu legiunile romane. Ei au fost autohtonii în Peninsula Balcanică.

Spaniolii și suedezii consideră și azi că dacii ar fi strămoșii lor, tocmai pentru că s-au remarcat prin noblețe spirituală.

O fi greu? Probabil că e dificil, dacă n-ai reușit să depășești mentalitatea puritană a Școlii Ardelene: noi am fi musai din osul lui Traian, altfel nu se poate. De fapt, atunci când am întrebat-o, doamna profesoară Berciu a recunoscut că „substratul a avut un rol fundamental în continuitatea românilor din sudul Dunării”.

 Serbia vrea să adere la UE. Face același circ față de noi: românii din Voivodina, obiectul tratatului semnat de Tache Ionescu cu Belgradul, sunt români; dar românii din Timoc, ce nu au făcut obiectul tratatului, sunt vlahi. Am avut sute de școli și biserici românești până în anul 1949, când Ana Pauker a renunțat unilateral la sistemul nostru de conservare a conaționalilor din sud.

Românii din sud au avut și au și azi un rol deosebit în țările lor. Banca Națională a Greciei și flota Greciei au fost construite de un aromân. Imnul Eteriei e creația unui aromân. Mișcările antiotomane din 1905, din Macedonia de azi, au la origine tot niște aromâni. Economia sârbă datorează enorm aromânilor. Albania nu ar fi stat fără aromâni și România. Mișcarea lor de independență a pornit din România. Dovadă: casele cu plăci comemorative din București.

Nu ne respectăm propria istorie

Străinii se comportă așa pentru că nici noi nu ne respectăm istoria. Profesorul Radu Baltaşiu afirma că „Identitatea e începutul oricărei politici de stat. Dacă nu ai conștiința identității, este foarte greu să guvernezi, pentru că nu știi pe cine ai de servit”. Perfect adevărat. Nici un politician de la București nu le reamintește partenerilor de la Atena, Sofia, Skoplje, Zagreb, Tirana, Budapesta că minoritățile lor sunt reprezentate automat în Parlamentul României. Ei bine, românii din aceste țări nu au măcar dreptul la existență.

Printr-o politică retractilă, românii și-au pierdut statul după retragerea imperialilor de la Roma. Au cedat teritorii, ajungând în pragul dispariției. Au ajuns ca minoritarii să dicteze sute de ani în ograda lor.  Numai printr-un miracol au putut să-și refacă statalitatea unitară în anul 1918. Iată de ce presa din Rusia și Ucraina susține că românii au apărut abia în secolul al XIX-lea. Faptul că România actuală își apără minoritățile din statele vecine nu e dovada unui expansionism primitiv. Rămânem în UE, dar trebuie să punem condiții clare și pentru conaționalii noștri, nu numai pentru minoritarii altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + five =