Șoferii de taxi din Capitală au ie..." />

Taximetriștii ies în stradă

Șoferii de taxi din Capitală au ieșit marți în stradă, nemulţumiţi de modul în care Primăria Capitalei gestionează reînnoirea licenţelor de transport. foto

Peste 50 de membri ai Asociației Naționale a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți (ANTTI) protestează marți, de la ora 10.00, în fața sediului Primăriei Municipiului București, cerând demisia directorului executiv al Direcției de Transporturi a Primăriei Municipiului București (PMB), Ion Dedu, informează realitatea.net. foto

Şoferii reclamă faptul că procedura pentru reînnoirea licențelor de transport e greoaie şi lungă, timp în care nu pot circula cu maşinile prin oraş. În plus, acuză primăria că nu ia măsuri să elimine taxiurile pirat şi nici să le interzică firmelor din Ilfov să opereze în Bucureşti. Mai mult, protestatarii reclamă faptul că, din lista de criterii pentru a primi licenţa de transport a fost scoasă obligativitatea de a prezenta cazierul judiciar.

Protestatarii manifestează în liniște, pe trotuarul din fața instituției, taxiurile cu care au venit fiind parcate de-o parte și de alta a Splaiului Independenței.

„Cerem demisia directorului Direcției Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, deoarece nu s-a implicat în desfășurarea activității serviciului public de transport public în regim de taxi, în conformitate cu obligațiile asumate prin Contractul de Gestiune Delegată, atribuit fiecărui transportator autorizat. De asemenea, nu a fost implementată și nu a fost respectată Legea 168/2010, fapt ce permite concurența neloială a taxiurilor neautorizate de Primăria Municipiului București, respectiv să-și desfășoare nestingherite activitatea pe raza Capitalei.

Nu trebuie să uităm că în cazul directorului Dedu s-a dispus începerea și completarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și sancționate de art. 246 și art. 248 Cod Penal, în dosarul de urmărire penală nr.4637/ P/ 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, fapte dovedite în sentința (rămasă fără cale de atac) a Judecătoriei Sector 6 în Dosarul 3187/ 303 / 2014″, a declarat președintele ANTTI, Adrian Claudiu Săpunar pentru Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − four =