Tag Archives: MTI

Ministrul Transporturilor Alexandru Nazare verifică licitaţiile de întreţinere a drumurilor şi autostrăzilor

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a dispus joi Corpului de Control al ministerului să verifice modul în care s-au desfăşurat, în anul 2008, licitaţiile pentru acordurile cadru privind activitatea de întreţinere multianuală a drumurilor naţionale şi autostrăzilor. Conform unui comunicat al MTI, remis joi Agerpres, dispoziţia ministrului Alexandru Nazare se întemeiază şi pe solicitarea făcută în acest sens de directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Daniela Drăghia. Pe 13 februarie, conducerea CNADNR a cerut Curţii de Conturi a României verificarea derulării tururor contractelor subsecvente de întreţinere vară-iarnă încheiate de către Companie. „Vă rugăm să binevoiţi a analiza şi a dispune asupra posibilităţii introducerii în programul de activitate a unor misiuni de control a căror arie de verificare să cuprindă acordurile cadru şi contractele subsecvente încheiate în baza acestora, pentru perioadele de derulare care nu au făcut obiectul unei acţiuni de control până în prezent” , se arată în adresa transmisă de CNADNR către conducerea Curţii de Conturi… tot pe Pagina Politica

Supercontrolul ISCTR

Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.088/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 3 noiem­brie 2011, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) a preluat atri­buţiile de control de la ARR, RAR şi CNADNR. S-au dat şi concursuri pentru ocuparea posturilor, cu faza finală pe 30 decembrie 2011. Subordonat Ministerului Trans­portului şi Infrastructurii (MTI), noul inspectorat va asigura in­specţia şi controlul transporturi­lor rutiere, în special în privinţa condiţiilor de efectuare a activităţilor de trans­port rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, precum şi a siguranţei transporturilor rutiere şi protecţia mediului. Printre atribuţiile ISCTR se vor număra şi verificarea stării tehnice a vehiculelor rutiere, a maselor şi/sau dimensi­unilor maxime admise pe drumurile publice şi maselor totale maxime autorizate (MTMA), precum şi a tarifului de utilizare şi tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.