Tag Archives: carausi

Administrație mai suplă în Transporturi

Secretariatul General al Guvernului a derulat proiectul „Măsurarea costurilor administrative și identificarea sarcinilor administrative aferente legislației în domeniul reglementat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007 – 2013.

Un împătimit al motoarelor: Gabriel Zidaru, CTP Service Ploiești

Nu e simplu să faci service în Transporturi, unde exigențele au crescut an de an. Lumea camioanelor e din ce în ce mai competitivă. De aceea, și pentru reperații trebuie oameni de top, care să câștige încrederea transportatorilor. Un asemenea specialist e Gabriel Zidaru, director la CTP Service, în Ploiești. Ca să-i înțelegem strategia, trebuie să-i urmărim puțin destinul.