Proiect MFP: Amenzile de circulație ar putea fi plătite oriunde în termen de 15 zile
Un proiect de lege aflat în Parlament va face posibilă plata amenzilor oriunde, iar termenul de achitare al acestei creanțe va fi de 15 zile, față de 48 de ore,…
Un proiect de lege aflat în Parlament va face posibilă plata amenzilor oriunde, iar termenul de achitare al acestei creanțe va fi de 15 zile, față de 48 de ore,…
Amenzile de circulaţie vor fi majorate începând din 1 iulie 2014, astfel încât cea mai mică sumă pe care o veți plăti pentru încălcarea Codului rutier va fi de 180…
Amenzile de circulaţie vor fi majorate începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul acestora fiind stabilit de la 180 lei, până la un maxim de 1.800 lei, în funcţie…
Amenzile de circulaţie urmează să crească de la 1 ianuarie ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie de la 800 la 850 de lei.
De la 1 iulie 2013, cei care vor încălca regulile de circulaţie vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar, întrucât de la acea dată intră în vigoare…