Șoferii profesionisti, pilotii si personalul navigant pot opta pentru locul unde vor sta în izolare sau carantină

Agerpres informeaza ca Ordonanţa Militară nr. 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I.

Spicuim:

” Art.4 – (1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:

a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;

b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se „gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;

c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de aeronave și personalului navigant.

(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020. ”

Citeste textul integral al Ordonantei militare nr. 4 aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − 4 =