..." />

Șoferii de camioane din Franța au organizat o grevă națională

Transportatorii de mărfuri francezi au organizat în aceste zile o grevă de proporții împotriva salariilor mici și a condițiilor dificile de muncă. Acțiunile de protest au demarat duminică seară, când mai mulți șoferi au organizat coloane de camioane pe autostrăzile din mai multe regiuni din țară. foto

Protestul are loc la îndemnul sindicatelor și este programat să aibă loc până marți, ziua în care angajatorii din domeniul transportatorilor vor avea negocieri cu subalternii lor. Cei din urmă nu exclud că protestele ar putea fi prelungite pe o perioadă nedeterminată de timp, în cazul în care negocierile vor intra în impas.

Cea mai importantă cerință a cărăușilor este majorarea salariilor, care nu au mai fost indexate de câțiva ani. Mai mult, șoferii de camioane sunt nemulțumiți de modificările frecvente din domeniul transporturilor, în urma cărora activitatea lor devine tot mai dificilă, iar acest lucru duce la tot mai multe cazuri de probleme de sănătate legate de profesie.

De această dată cărăușii din Franța planifică să organizeze cel puțin 50 de proteste pe tot teritoriul Franței. Ei vor să blocheze accesul către principalele centre logistice din țară, precum și către rafinăriile de petrol și alte obiective economice importante. În apropierea Parisului ar putea fi blocat portul fluvial Gennevilliers, prin care trec zilnic peste 20 milioane de tone de mărfuri.

În același timp, organizatorii grevei au promis că vor provoca un minim disconfort celor care vor circula pe autostrăzi, precum și pentru angajații poliției, care în aceste zile sunt în alertă din cauza amenințărilor teroriste.

„Scopul principal este de a nu-i bloca pe oamenii simpli, ci doar pe patroni”, a menționat reprezentantul confederației angajaților creștini Pascal Guman.

Cu toate acestea, autoritățile regionale i-au avertizat pe șoferi despre probabilitatea formării ambuteiajelor pe drumurile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − five =